 |
| Foto:Drumuri către tine – Un altfel de blog despre evoluţie spirituală şi dezvoltare personală |
Cînd eram mic îmi plăcea să merg cu tata în pădure după
ciuperci...Îmi explica care ciuperci sunt comestibile, denumirea lor, cum să mă
orientez în pădure, cum se numesc locurile și poienele pe unde a copilărit el. Era
un soi de relații aparte dintre tată și fiu. Acuma nu prea sunt astfel de
relații naturale...totul este oficial, artificial, indirect...
Exact în acea perioadă eram pasionat de lectura romanelor
despre westul sălbatic și pieile roșii(indienii din America de Nord). Citisem
taman „Winnetou” de Karl May, „Urmele misterioase” de polonezul Sat-Ock, „Ultimul
mohican” de Fenimor Cooper(preferata). Era descris în acele cărți metodele de
vănătoare și mersul indienilor prin pădure. De exemplu noțiunea de „șirul
indian”, o metodă de mers prim pădure când călăuza și cei mai buni luptători
merg în față, iar următorii merg în spate călcând exact pe urmele celui din
față, astfel dacă cineva îi urmărea din urmă, nu putea citi pe urme câte
persoane au mers pe aici și ce putere are detașamentul urmărit...
Mă jucam și eu dea „indienii” , călcând exact pe urmele
tatălui meu prin pădure, ca „dușmanul” închipuit de mine, să nu poată citi câți
au mers pe aici după ciuperci..
Au trecut anii...am înțeles că dușmanii nu pot fi închipuiți, ei sunt reali, iar „șirul indian” nu prea ajută în lupta cu cel mai
mare dușman al tău: TU ÎNSUȚI.
Au trecut anii…am înețeles că fiecare trebuie să lase urmele
sale proprii când va merge „să strângă ciuperci” prin pădurea vieții…
Au trecut anii…am înțeles că dacă vom merge unul după altul
vom crea doar o mică cărare, o potecă îngustă și nicidecum un drum larg…
Au trecut anii…demult nu mai merg după ciuperci cu tata, demult
nu mai merg pe urmele lui…de fapt demult nu mai deslușesc urmele lui…acum întrerupte…
Au trecut anii…sunt și eu tată. Nu…nu meg după ciuperci în
pădure cu feciorii mei…Pădurea e alta, ciupercile sunt altele, dușmanii sunt
alții…Dar aș vrea să meargă și feciorii mei pe urmele mele atâta timp cât vor
avea nevoie de o călăuză, atâta timp până când dușmanii se vor teme de urmele noastre.
Iar apoi, fiecare să facă urmele lui proprii, ca împreună să facem un drum
bătătorit de cei ce ne urmează.
Aveți grijă de urmele voastre…
