Nea Gavril Chetreanu…
Cu siguranță pot să-i atribui titlul de cel mai bun cititor
al Bibliotecii Publice Izbiște. Anume CITITOR și nu utilizator fiindcă el
întotdeauna vine la bibliotecă cu o geantă sau sacoșă pentru a lua următoarea
partidă de cărți pentru lectură.
Da, da…anume așa pot să-i zic: cel mai bun cititor din toate
timpurile și vârstele(până la prezent desigur)
Ador să vorbesc cu omul acesta: este o enciclopedie vie în ce privește evenimentele de după 1940 în istoria localității. Chiar
și am înregistrat povestirile despre sat, despre vremurile de război de pe meleagurile
noastre, despre cum trăiau izbiștenii în colhoz etc.. Am scris și un articol
foarte interesant despre cum au fost deportați primii izbișteni.
Dar cel mai mult îmi place să discut despre lectură cu
domnul Gavril.
- Bre da câte afli din cărți…Eu nu pot fără să nu citesc seara un pic, se destăiunie nea Gavril, iaca toți la televizor, la televizor….da acolo numai minciuni ne spun de la o seamă de vreme. Doar cărțile… în ele se ascunde adevărul…
Da câte discuții pe marginea conținutului cărților am avut.
Îmi aduc și acum aminte cum a venit într-o zi bulversat la bibliotecă zicând că
nu a crezut că așa ceva poate fi scris într-o carte. Asta după ce a citit „Cele
o sută douăzeci de zile ale Sodomei ” de Marchizul Sade:
- Doamne ferește de acele zile și de ce e scris aicea, zicea atunci nea Gavril, da mi se pare că începem să le trăim și noi acuma fix ca în cartea asta…
Mult am vorbit vizavi de cărțile”Cetățile blindate” și
„Generalul SS”: de Sven Hassel:
- Să șii dragu „ghiaghii” că anume așa și o fost cum e scris în aistea cărți: eu țin minte ca acum nemții de pe teritoriul satului din vremea războiului. Și tehnica era tot aceiași despre care se scrie aici.Crude vremuri mai erau. Și țin minte cum ne scoteau la lucru pe noi sătenii și chiar a fost săpat un șanț că încăpea un camion în el. Și era ca legătură între Ohrincea și Orhei.
Încă în iarnă a luat să citească „Marea Enciclopedie.Statele
lumii” Toate cele 10 volume lea luat! Vă închipuți?!
- Mii dragă să citesc despre alte țări, să compar cum mai trăiesc alții. Iaca chiar mă gândeam la Japonia: cum o țară așa de mică, așezată practic pe vulcani, cu cutremure și taifunuri mai în fiecare zi, cu pământ numai prin ghiveciuri, cu sancțiuni și pierderi colosale după războiul doi mondial, a reușit în câteva decenii să devină din nou o mare putere economică a lumii? Ce au japonejii și nu avem noi? Ce? , se revoltă nea Gavril,- ce nu ne ajunge și nouă ca să trăim mai bine că deja de aproape 30 de ani batem pasul pe loc.
Azi a luat iarăși o sacoșă plină de cărți
- Îmi ajunge pe vreo 2 săptămâni, zâmbește cititorul meu.Azi a luat câteva cărți de creștere a pomilor fructiferi, câteva de literatură artistică și una despre trupele sovietice în Afganistan. Îl interesează absolut toate domeniile. Zăresc printre cărțile alese și o carte de medicină: „Hipnoza” de Judith Pintar.
- Mii interesant să văd ce scriu savanții despre hipnoză cu adevărat…că la televizor numai „șouri” cu extrasenși și „hipnotizeri” vezi…povești cu zmăi ,minciuni gogonate ne arată, concide pasionatul de lectură.
Cu așa cititori ziua e mult mai interesantă. Aștept vizita următoare ca să vorbim despre agriculutură,Afganistan și hipnoză desigur.
Citiți dragi moldoveni, citiți despre orice...mai ales despre japoneji: chiar dacă nu putem trăi ca ei măcar să citim despre ei
