În timp ce unii se luptă cu tristețea și gândurile la ziua cea de mâine ca nu cumva să fie ultima, iar unii beau și mănâncă bine de parcă chiar mâine e ultima… alții muncesc cu zor de parcă există doar azi da mai încolo deja cum o vrea Domnul.
Eu, ca orice moldovean am zis că tre¢ să reușesc să leg azi via, că nu e frumos în nici un caz și nici o situație ca via să rămână nelegată.
Via lu¢bunelu
Foarte greu îmi vine să îngrijesc de această vie… Mulți trecând pe drum se crucesc, alții mă întreabă la ce-mi trebuie . E bătrână deja și sădită într-un mod diferit de celelalte. Sădită prin anii 1960, în timpul când eram în cadrul URSS și era restricție la terenuri cultivate cu viță de vie și o luptă aprigă cu consumul de alcool: «Сухо́й зако́н» ( „Legea uscată” - un termen colectiv care include o interdicție parțială sau completă a circulației substanțelor care conțin etanol (cu excepția scopurilor medicale, științifice și industriale) Noi, popor harnic care nici odată nu am avut probleme cu alcoolul și noi unii din cei mai iscusiți viticultori ne luptam cu noi înșine.
Ieșise atunci o directivă că nimeni nu trebuia să aibă mai mult de 5 ari de viță de vie pe lângă casă.Da ce face moldoveanu cu doar 5 ari de vișă de vie? Și atunci bunelul meu găsi o soluție genială: a plantat butașii de viță de vie la câte 1 m distanță dintre rânduri și 0,5 m între butași. Aceasta în condițiile când distanțele de plantare sunt de 2m - 2,20m și chiar 3m între rânduri și de 1,00 m pe rând, în cazul suprafețelor mai mari, care urmează să fie lucrate mecanizat, și de 1,50/1,00 m pe suprafețe mici, întreținute manual. Vă dați seama cât de dese sunt tufele de viță de vie în via lu¢bunelu? Astfel că pe un lot de 25 pe 25 m au încăput peste 600 de butuci de viță de vie. Nu am nici o șansă să mă folosesc măcar de cel mai simplu motocultor pentru a afâna solul, iar vara când lăstarii sunt întinși și via e în frunză este greu să te deplasez nu că să mai faci ceva lucrări.
Soiurile de poamă de aici sunt din cele mai vechi, tradiționale moldovenești: tărasă, zaibără, țârțâră, crască, busuioacă, castel…adică din cele care nu prea se întind. Pe timpuri bunelul lua cam vreo 38 de panere de poamă(o tonă, o tonă jumătate de poamă) dar acum abia de dă 15 panere cu poamă(400-500 kg), din cauza bătrâneților și a secetelor din ultimul deceniu.
Și să fiu dat naibii, dar nu vreau să schimb nimic în modul manual de a lucra această vie mică, în soiurile de poamă, în lățimea rândurilor… Cele 6-7 zile primăvăratice de muncă cât durează curățitul, săpatul și legatul viei sunt pentru mine o adevărată revelație. În fiecare an aud cucul prima dată aici și ca de obicei sunt fără un ban în buzunar… Doar aici la vie în fiecare an văd pentru prima dată cum se întorc cocostârcii și ca de obicei sunt singur…Și doar aici înțeleg că a venit primăvară odată cu zborul primilor bondari dolofani la suprafața gliei și ca întotdeauna sunt trist că nu mă pot bucura ca un copil de acești vestitori ai primăverii.
Doar aici singur îmi pot aduna încet gândurile și întreba pământul, via, natura cum de am ajuns să nu observăm cu crește un lăstar, cum ciripește o pasăre, cum strigă un fazan… Și doar aici simt că sunt cineva ... doar sunt în via lu¢bunelu…bunelul Alexandru, al cărui nume port…
 |
| Alexandru Platon(1929-1973) |
Alexandru Platon, născut în 1929 în familia lui Trifan și Fevronia Platon, familie simplă de țărani cu mulți copii. Puține cunosc despre copilăria și tinerețea lui. A cunoscut-o pe bunica Domnica(Domnuța) Ermurache prin 1946-1948, ca mai apoi să fie luat la armată… armată lungă tocmai de 5 ani (1948-1953), în regiunea Arhanghelsc , Cercul Polar de Nord . A venit de acolo bolnav de plămâni: frigul și condițiile și-au făcut efectul. Și-a zidit o casă cum zic moldovenii cu mâna lui: cu verandă din lemn gravat, cu horboțică la streșină făcută manual, cu uluce, beci în coasta vacii și fântână … fântână în beci ca să fie apa mai rece și mai proaspătă.
A fost unul din primii comuniști din sat pe timpurile când se formau colhozurile. Și da – nu mi-e rușine să spun asta fiindcă nu a fost comunist cu acte, nu a fost comunist prin ideologie sau omul sistemului. A fost unul din țăranii amărâți care a crezut că noua ordine socială va pune capăt exploatării omului de către om și sfârșitul decalajului social imens dintre oameni în goana după avuție… De fapt comunismul în sine cam asta prevede: un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară.
 |
Platon Alexandru(dreapta) cu ajutorul său Chetrean Ionaș
în brișcă, la postul de muncă. 1965
|
Și foarte avan și năprasnic era la mânie. Se aprindea repede.
De aici și porecla Scânteie…Licsandru Scânteie.
Se temeau mulți de el.
Nea Gavril Chetreanu, născut în 1942, îmi povestea cum prin anii 1960 clubul sătesc și dansurile se organizau în incinta fostei Sinagogi evreiești, flăcăii se adunau aici seara să-și mai petreacă tinerețile. Într-o seară unul din flăcăii veniți la dansuri, cam un pic aghezmuit de vreo două-trei păhărele de tulburel, s-a dezbrăcat de pufoaică(un fel de palton) și a așternut-o în fața ușii la intrare zicând:
- - Cine calcă pe această pufoaică, are să aibă de furcă cu mine! Jur că-i trag una la ureche!
Mă rog … așa se mai dădeau viteji unii băieți în fața fetelor mari. Toți băieții s-au cam dat pe la pereți. E și cazul: flăcăul dat era unul din cel mai zdraveni din sat, cu peste 190 cm înălțime și cam 90-95 kg greutate și cam toți se temeau de el știindu-l dus un pic cu pluta.
Și atunci, ca înadins prin fața sinagogii trecea Licsandru Scânteie cu brișca. A oprit calul cu gândul să vadă ce mai fac flăcăii pe la dansuri. A coborât jos, a băgat biciușca în tureatca cizmei, a pus mâinile în buzunar și a mers direct la sinagogă. Când să intre vede pufoaica așternută în prag, iar mai toți băieții palizi pe la pereți: nici nu intrau nici nu ieșeau…doar unul așa mai zdrăveor, și semidezbrăcat avea ochii roșii și nările umflate. Atunci bunelul face un pas și se oprește fix în mijlocul pufoaicei așternute:
- Ce se aude măi băieți? - a întrebat el - E tot normal la voi aici?
Drept răspuns s-a auzit un murmur de adeverire și priviri ațintite când la bunelu, când la flăcăul zdravăn…
- Bine că-i bine…hai vedeți, fiți băieți de treabă, zis-a bunelul ieșind din club..
Zdrahonu cu pufoaica nici câr nu a zis, cu toate că promisese bătaie celui ce-i va călca haina. Și asta în condițiile în care Licsandru Scânteie avea o fire uscățivă, cam 160 cm înălțime și vreo 50-55 kg greutate!
 |
| Familia și rudele lui Platon Alexandru(în centru) |
Sunt și momente foarte negre în biografia sa, pe care bunica nu prea voia să mi le povestească. De exemplu noaptea când prin sat umblau activiștii centrali și raionali ai partidului și căutau icoane, cruci și alte obiecte religioase. El știind dinainte despre «облава»(control inopinat) a însărcinat-o pe bunica să ascundă cele trei icoane din casă. Bunica, femeie ea fiind, le-a luat așa de pe perete și le-a pus pur și simplu pe o fereastră din casa mare. Activiștii au intrat în casa bunelului fără prea multe dubii că vor găsi ceva religios la Alexandru Platon, un om de-al lor cum îl considerau ei: comunist și ateu cum ar fi trebuit să fie un старший охранник. Și marele-a fost mirarea când au găsit cele trei icoane pe fereastră. Au început să-l certe și să-i citească lecții: Cum așa?Cum se luptă el pentru puterea sovietică și de ce ține icoane în casă? Și ce fel de exemplu este el pentru ceilalți săteni?
Bunelul tăcea cu capul plecat și primea ocara ca pe ceva meritat. Dar la a câta întrebare cum se luptă el cu credința, fiind avan din fire, nu a mai rezistat, a luat cele trei icoane a ieșit afară, le-a sfărâmat de o piatră și a răcnit:
- Iată așa mă lupt! Îi bun așa? Sunteți împliniți acuma?
Activiștii au notat ceva într-un carnețel și au plecat bolmojind. După acel episod bunelul a intrat în beci și nu a ieșit de acolo doar după ce s-a făcut beat criță. A mers la cioburile de la icoane a căzut în genunchi și a plâns ca un copil, le-a strâns apoi cu grijă și le-a urcat în podul casei. Mai târziu le-a făcut rame noi, le-a sticluit, le-a bodrit cum a putut… dar totuși se simțea gol:
- Rău lucru am mai făcut Domnuță hăi - ia zis el bunicii, în ultimele clipe de viață, m-am făcut strâmb cu Dumnezeu ca să fiu drept cu oamenii… Da Dumnezeu e mare și iertător , poate m-a ierta El și pe mine…
Platon Domnica(1932-2002)soția lui Alexandru Platon
A decedat timpuriu la 44 de ani, în 1973, boala căpătată din timpul armatei și-a făcut efectul l-a cosit până a-și vedea nepotul… cel care-i va purta numele și cel care-i va lucra via…
Vinul din via lu¢bunelu…
Bun vin se mai primește din via lu¢bunelu. Fac puțin vin – da bun! Nu mă laud eu, o spun oamenii care-mi trec pragul casei. Soiurile de poamă străvechi moldovenești îi dau o culoare ca de cerneală, foarte greu te speli pe mâini de ai scâpat o picătură, și o vîscozitate înaltă de parcă e ulei. Iar soiurile de poamă mai actuale ca Lidia, Moldova îi dau o aromă plăcută și îl mai subțiază un pic. Un fel de arhaic combinat cu modern.
De unde soiuri mai moderne? Păi am sădit și eu cu mâna mea o vie, lângă via lu¢ bunelu, mai modernă cu rânduri largi de 2 metri, butuci tineri în floarea roadei…
Las¢să fie.
Că cine știe poate vreun nepot o va lucra și va spune: E via lu bunelu… Bunelu Alexandru Bibliotecaru...
