Viața sătenilor la Izbiște decurge ca de obicei cu
grijile vieții, legate mai mult sau mai puțin de agricultură, gospodărie,
familie. Toate aceste zile de viață rurală simt desigur și puternicul impact al
vieți externe: pe oameni îi mai frământă și situația politică,evenimentele
globale, regionale și naționale. Și desigur pe toate le află din ziare,
televiziune, internet și desigur din cea mai veche sursă de informare – zvonurile.
Biblioteca Publică Izbiște fiind despărțită de
Oficiul Poștal doar de un coridor de așteptare, care mai tot timpul este plin
de oameni, așa că deseori sunt martorul discuțiilor aprinse dintre consătenii
veniți să-și achite serviciile comunale, pe marginea diferitor subiecte
vehiculate de sursele media. Și desigur fiecare cu punctul său de vedere, cu
felul său de gândire, de percepere a informației și desigur sursa sa de
informație. Deseori deja când spiritele se încing intră în bibliotecă ca să-mi
ceară sfatul sau solicită punctul meu de vedere
.
Consider că consătenii se informează insuficient
actualmente din simplul motiv legat de lipsa timpului: oamenii sunt prea
ocupați cu supraviețuirea materială, iar problemele personale prevalează asupra
oricărei situații, informații sau eveniment de orice rang. Sau se informează
„din mers”, adică ceea ce au văzut, ascultat, citit în rarele clipe de răgaz,
fără a mai reflecta mult asupra informației. Concluzia mea este că lumea este
prea chinuită și obosită de viață la sate. Și mai des în localitățile rurale
sunt „formatori de opinie”: măhăleni sau persoane în vârstă, lideri de opinie
care influențează părerea localnicilor.
Desigur nu
este așa situația 100%...sunt consăteni care deseori sunt foarte bine
informați: urmăresc diferite posturi de televiziune, citesc ziare, gândesc
critic și chiar mulți din generațiile mai în vârstă au profil și sunt activi pe
rețelele de socializare: adică sunt abonați la diferite site-uri de știri,
urmăresc și comentează articolele distribuite de acestea. Și cel mai des cei la
care este prezentă gândirea critică au fost și sunt cei care au fost prezenți
la instruirile de educație mediatică în incinta bibliotecii în cadrul
proiectelor „Educație mediatică în biblioteci” cu suportul IREX Europe și NOVATECA, și proiectul „Presa în sprijinul
democrației, incluziunii și responsabilității” (MEDIA-M), lansat de
organizația Internews cu sprijinul
financiar al USAID.
Directorul bibliotecii fiind certificat în prestarea unor astfel de instruiri datorită atelierelor de educație mediatică pentru bibliotecari, organizate de IREX Europe în parteneriat cu NOVATECA.
Directorul bibliotecii fiind certificat în prestarea unor astfel de instruiri datorită atelierelor de educație mediatică pentru bibliotecari, organizate de IREX Europe în parteneriat cu NOVATECA.
Consider
că problema informării populației autohtone ar fi mult mai ușor de rezolvat
dacă încă din școală ar fi posibil de implementat un curs de educație mediatică
îmbinate cu cunoștințe despre politologie începând cu clasele gimnaziale, cum
de exemplu în multe universități este cursul de politologie. La aceste ore s-ar
putea de pus bazele unei educații informaționale și a gândirii critice care va
face parte din cultura generală a oricărui cetățean. Va fi ca un fel de a doua„tablă
a înmulțirii” și va trebui învățată „pe de rost” dacă în viitorul informațional
vrem să facem față culturii dezinformării care din ce mai mult
prinde rădăcini..
Dar
informația nu este posibil de analizat fără niște cunoștințe generale despre
politică,partide, evenimente politice istorice etc. Nu este posibilă o cultură
a educației mediatice fără o retrospectivă zi de zi a informației și a știrilor,
fără o „călire informațională” ca să-i spun mai popular. Este mai simplu a
cultiva din vârstă fragedă cultura informației ca cu anii să devină o
obișnuință ca mai apoi în general să fie o necesitate. Am observat acest lucru
în cadrul instruirilor desfășurate de mine: cu mult mai interactive și mai
reușite au fost instruirile de educație mediatică cu cei care aveau deja o
cultură a informației dezvoltate și îndeosebi cu tinerii, posibilitățile de
informare a cărora sunt practic nelimitate, atât doar că necesită o ghidare a
lor în această lume ce se cheamă MEDIA.
Desigur cele
mai importante știri sunt cele locale. Și uite aici sursa principală de
informare revine zvonurilor și informației transmise „din gură-n gură” care deseori
se transformă în jocul „telefonului defect” sau în general poartă amprenta
viziunii emițătorului inițial.
Un exemplu clasic de știre falsă locală dezmințită
de un „elev” care a frecventat instruirile de educație mediatică organizate de
mine în bibliotecă a fost nemijlocit legate de aceste instruiri.
Un locuitor al localității într-o discuție colectivă
dintre mai mulți consăteni(peste 15 persoane
erau prezente), afirma că bibliotecarul(adică eu) își face partid politic și
adună lumea la bibliotecă pentru a strânge semnături(este vorba de listele de
prezență la seminar pe care se semnau participanții la instruirile de educație
mediatică), iar la viitoarele alegeri locale va candida la funcția de primar
sau consilier raional. Cei prezenți deja „înghițeau gălușca” când unul din
participanții la discuția publică, fiind nemijlocit un participant la
instruirile de educație mediatică, nu a dezmințit zvonul prin simpla declarație
privind participarea la seminar, ci a folosit metoda argumentului: adică a întrebat
simplu de unde vine informația? Cine dintre consăteni poate să mai confirme
acest lucru? Ce dovezi concrete sunt pentru astfel de afirmații? Și în sfârșit
a întrebat cineva bibliotecarul referitor la corectitudinea informației?
Și desigur răspunsul clasic a fost ca „cutare a
spus, eu doar repet”. Și uite așa prin gândirea critică și analiza informației,
„elevul” meu a dezmințit știrea despre instruirile de educație mediatică și
bibliotecar, care venea dintr-o singură
sursă, preluată de la un consătean, care la rândul său a auzit de alt consătean.
Rolul bibliotecii îl văd ca o oază de analiză și
gândire critică a informațiilor de orice gen. Dar este important ca această
„oază” să-și păstreze în totalitate „neutralitatea”, chiar și punctul de vedere
al bibliotecarului ar trebui să lipsească. Totul să se bazeze pe argumente,
dovezi, multitudine de surse de informare și gândire „la rece”
Personal mă strădui să oglindesc cât mai neutru
evenimentele și știrile locale prin postura de corespondent la ziarul regional
din raion și chiar dau roade aceste articole: mulți consăteni intră pe la
bibliotecă să întrebe dacă nu am scris nimic despre sat, sau să discute despre
cutare sau cutare știre relatată pe pagina ziarului de mine.
Și desigur există așa un club neformal al
persoanelor mai în vârstă, membrii căruia vin periodic la bibliotecă singuri
sau în grup pentru a discuta ultimele evenimente și știri din țară și de pe
glob. Desigur la aceste discuții particip și eu în calitate de director de
instituție și persoană informată. Și iată că de multe ori în aceste discuții eu
însumi înțeleg că am căzut pradă unei știri false sau sunt mai puțin informat
față de interlocuitorii mei., fiindcă metodele folosite de cei ce fabrică știri
false sunt din ce în ce mai sofisticate și mai moderne. Și însăți presa din republica
noastră în goană după audiență și în condițiile vitezei cu care rulează
vieță, se conduce după principiul „Mai
bine spun primul o minciună decât ultimul să spun adevărul”
Dar adevărul este ca un animal sălbatic și de multe
ori se se lasă prins doar dacă este încolțit din toate părțile…
