 |
| Frații Cabaniuc: Valera și Veaceslav |
Anii 1970, școala veche de 8 clase din satul Izbiște, construită în anii 1937, director în acea perioadă era Verdeș Zaharia Pavel. tânăr specialist la conducerea instituției(din 1969 în această funcție). Clasele în acele timpuri erau numeroase, cu circa 35-40 elevi în ele. Iar în școală activa un colectiv profesoral foarte puternic, unul din cele mai puternice din raion și chiar republică.
Pe acea vreme băieții din clasele mari, erau deja bărbați
adevărați, dezvoltați fizic din cauza greutăților vieții și lucrul fizic de la
țară. Umblau toți cu frizuri mari, pletoși...fiindcă așa era la modă. Gen
legendara formație engleză de muzică „Beatles”. Se socoteau maturi deja și „își
mai permiteau” să facă câte o glumă, două la adresa tinerelor profesoare.Adică
„mai șuguiau” cum se zice în popor, dar așa în limitele bunului simț. Unele din
profesoarele tinere mai roșeau la complimentele „flăcăilor”, altele mergeau cu
jalbe la directorul școlii.
Ca tânăr specialist, în școală a venit să activeze o
profesoară pe nume Ludmila Iașciuc. Ea fiind domnișoară, proaspăt absolventă a
universității, s-a adresat într-o zi plângând la directorul școlii din motive
că are probleme cu clasele mari și anume băieții din clasa VIII-a, cu
rugămintea ca directorul școlii să ia măsuri urgente.
Verdeș Zaharia Pavel, fiind și el tânăr, doar de un an în
acestă funcție nu avea încă experiența vieții și pedagogică necesară de relații
cu băieții din clasele mari, care se socoteau deja independenți.
Ce să facă? Pur și simplu o discuție nu era deajuns. O
mustrare? Nu avea să-și facă efectul dorit...Să lasă totul așa, avea să-și
piardă din autoritatea de director...Dilemă...
Atunci, tânărul director, merge direct în clasa cu pricina
se uită atent la fiecare „flăcău” și știind că un lider neformal din acea clasă
era elevul Valeriu Cabaniuc, îl chemă direct în cancelarie.Valeriu era unul din
cei mai înalți din clasă, cu o frizură lungă, niște plete de toată frumusețea
la acea vreme. Ajunși în cancelarie, directorul l-a rugat pe Valeriu să ia loc
pe scaun, a cos din sertar o mașină manuală de tuns și doar atât a întrebat:
- Cu „ciupcic” sau fără? („cu ciupcic” era un fel de frizură
pentru copiii mai mici, și consta în faptul că se lăsa un smoc de păr în frunte
, iar restul se tundea chilug)
- Fără....a răspuns trist băiatul...și a stat cuminte până
ce directorul nu l-a tuns chilug.
- Du-te în clasă și spune următorului să vină în cancelarie.
Și uite așa a tuns Verdeș Zaharia, directorul școlii din
Izbiște, o clasă întreagă de băieți. Sigur că ei nu „s-au cumințit” chiar așa
cum și-ar fi dorit directorul, dar în orice caz a fost o lecție de viață în
care ei s-au comportat ca niște adevărați bărbați și și-au primit pedeapsa pe
tăcute„bărbătește. Tânăra profesoară a înțeles câte ceva din relațiile umane și
ia iertat, iar pe viitor nu mai reacționa la „glumele” lor ci le lua așa ca pe
niște complimente făcute de niște bărbați adevărați.
Ce ține de tânărul director, el și-a întărit poziția de
conducător al unei instituții, iar băieții frezați nu au purtat ură niciodată
din cauza frizurilor stricate.
Morala?
Deja fiecare o ticluiește în felul său...
Dar eu personal aș fi vrut să trăiesc asemenea relații umane😉
