Războiul de după război a ostașilor necunoscuți...

 „Când omenirea va uita acest război,
 imediat va începe altul”

„Mormântul soldaților necunoscuți” cu monumentul în vârful căruia era o stea.
Aici izbiștenii sărbătoreau 9 mai cam de prin 1969 până în 1985

Primăvara, anii 70 ai secolului trecut, elevi cu flori, profesori, veterani de război, săteni participă la marșul dedicat celui de-al II-lea război mondial, sau Marelui Război pentru Apărarea Patriei cum i se mai spunea atunci. Marșul, cu strigăte de „Ura! Ura! Ura!”,pornea din fața școlii vechi, mai târziu din fața școlii noi construite în 1973. Coloana solemnă defila pe șosea pe lângă magazinele din vale, apoi cotea la deal pe drumul ce duce spre cimitirul vechi, la Gherciu, cum îi mai zic sătenii. Acolo în colțul dinspre asfințit, vreo 3 metri de la gard, se afla mormântul soldaților necunoscuți: un obelisc cam de vreo 1,5 m, având o stea în vârf. Mormântul era îngrădit cu un gărducean mic din lemn, vopsit în alb.

Aici izbiștenii la acest monument, au sărbătorit multe decenii la rând încheierea celui mai sângeros război din istoria omenirii… Aici, la acest mormânt, care de altfel se afla printre crucile multor săteni decedați din 1900 până în acele timpuri, sărbătorea ziua de 9 mai. Istoria acestui obelisc este destul de încurcată și greu de stabilit circumstanțele în care a fost luată hotărârea de a cinsti memoria eroilor anume aici, la acest mormânt. Cei mai vârstnici, martori ai acelor timpuri, au păreri diferite, dar adevărul poate fi doar unul. Am încercat să dezghioc această istorie, stabilind unele circumstanțe: de ce se numea mormântul soldaților necunoscuți și de ce unii consăteni evitau să vorbească despre această istorie.

Elevii școlii medii din Izbiște la arada de 9 mai, anii 1975

Se spunea că aici sunt îngropați doi ostași sovietici necunoscuți , parașutiști, cercetași probabil găsiți ciuruiți de gloanțe și atârnați în copaci, prin vara anului 1944. Au fost găsiți în pădurea Măsărăului, de către  pădurarul de atunci, Cozma Ermurache și îngropați aici în cimitirul sătesc. Probabil de la aceste mărturii s-a și luat hotărârea ca să fie înălțat acest mic obelisc, și de a se sărbători Ziua Victoriei, anume aici. Până la această hotărâre, izbiștenii mergeau să depună flori la monumentul din satul vecin - Cruglic, deoarece împreună cu Ohrincea, Cruglic și Izbiște formau gospodăria colectivă (colhozul) „Kotovschi”, iar paradele erau comune cu punctul final de la monumentul din spatele primăriei actuale care era în cinstea mamelor ce își plâng feciorii, „Скорбящчая мать”

Cu destrămarea colhozului comun cu Cruglic și Ohrincea, în 1969, s-a luat hotărârea să fie organizate parade separate, și atunci această istorie despre parașutiștii sovietici a ieșit la iveală, fiind luată hotărârea de a se înălța obeliscul și de a petrece sărbătoarea dedicată zilei de 9 mai anume aici. Mai mult de 15 ani, „Ziua Victoriei” a fost celebrată la acest obelisc.

Veteranii de război la parada de 9 mai.

În anii 1985, dat fiind faptul că cimitirul era prea strâmt și nu se putea defila printre crucile consătenilor(cu toate că obeliscul era în margine) s-a luat hotărârea de a se construi actualul Monument al Eroilor, pe care să fie inscripționate numele tuturor consătenilor căzuți în Cel de al Doilea Război Mondial. Construcția nu a durat așa de mult, așa că deja în 1986, la 9 mai, se planifica de a fi prima paradă cu punctul final în parcul Casei de Cultură, la monumentul recent edificat. Totul era gata: monumentul, aleea dintre castani ce ducea la monument era pavată, în fața memorialului era chiar și o stea care ardea simbolizând focul veșnic în memoria eroilor.

Monumentul Eroilor, edificat în anii 1985-1986
și un 9 mai din acele vremuri.

Rămânea un mic detaliu: Ce e de făcut cu vechiul monument? La Comitetul Raional al Partidului din acea perioadă, s-a luat hotărârea de a se deshuma rămășițele umane ale ostașilor sovietici  necunoscuți cu înhumarea lor ulterioară în fața memorialului din parc, pentru a încununa importanța evenimentului. Consăteanul nostru, Verdeș Zaharia, activând atunci în calitate de Secretar al Organizației Teritoriale de partid, a început pregătirile pentru deshumare, chiar special au fost asamblate două sicrie mici cam de vreo 60 pe 40 de centimetri, pentru oseminte. De deshumarea propriu zisă s-a ocupat Maros Vasile, care era pe atunci secretarul organizației locale de comsomoliști(organizație de tineret la acea vreme).

Deci, d-l Maros, având pe atunci 23 de ani, împreună cu încă câțiva tineri, au purces la deshumarea rămășițelor ostășești. Săpând, ei  într-adevăr au dat de oseminte umane, împreună cu resturi de îmbrăcăminte și diferite obiecte. Însă mare le-a fost uimirea să descopere că toate obiectele găsite acolo era de proveniență….germană, și nicidecum sovietică! Cureaua, lefturile de la pantaloni, încălțămintea și chiar un medalion ce îl purtau la gât ofițerii germani, cu datele personale gravate pe el  au fost ridicate de ei în acea zi. Plus la asta după spusele dumnealui au fost găsite și două pachete de țigări care sau păstrat de minune și chiar denumirea a fost posibil de descifrat: „Drezden”, o mare fabrică de tutun germană, care furniza produse de tutun pentru necesitățile soldaților germani.

Țigări germane produse de fabrica de tutun din Dresden în anii Războiului II Mondial
foto: pikabu.ru

Deci fiasco total: ostașii sovietici necunoscuți erau … nemți! Au fost trimise la raion toate artefactele găsite, iar de acolo a venit și planul de mai departe: obeliscul dezasamblat, totul de dat uitării, 9 mai de desfășurat în continuare la monumentul din parc.

 Interesantă istorie… Am încercat să mai caut ceva mărturii pentru a găsi adevărul despre ostașii îngropați și cum de s-a putut comite o așa eroare în timpul socialismului dezvoltat.

N-o să mă adâncesc în istoria Celui de-al Doilea Război Mondial  și rolul izbiștenilor sau a Izbiștei în general în această filă tristă de istorie, dar o să enumer unele mărturii culese de la consătenii mai în vârstă. În primul rând o să relatez despre faptul că Izbiște ca localitate a figurat pe harta războiului din vara 1941 până în august 1944, până la operația Iași-Chișinău. Conform relatărilor lui Nicanor Jenerenco și Gavril Chetreanu, reiese că trupele germane aveau întărituri în Șăbana și toată pădurea Măsărăului, iar în sat era improvizat punctul de conducere al trupelor germane, iar prin casele sătenilor trăiau soldați sau ofițeri germani, se aflau cantinele militare, depozite etc. Conform mărturiilor în pădurea de la Măsărău sau dus lupte prin anul 1944, trupurile multor nemți căzuți acolo erau aduse cu căruțele în sat, apoi îngropate în cimitirul satului, lângă gardul de lângă intrarea principală, de la „storojcă” la deal. Îi îngropau acolo fiindcă era în primul rând liber, adică nu erau mormintele consătenilor. Mărturii despre acest fapt sunt o mulțime: începând de la cele verbale povestite de Ion Chetreanu, Verdeș Zaharia,Anton Gașco. În zilele noastre în acel loc lângă gard,  sunt deja îngropați consăteni de ai noștri decedați în perioada postbelică, înmormântați fiindcă cimitirul era plin.

Cimitirul „La Gherciu” s.Izbiște și locurile locurile presupuselor morminte:
crucea -ostași germani, steaua galbenă- obeliscul, steaua albastră - loculdescris de Alexei Supceanu unde sunt îngropați parașutiștii sovietici. steaua lui david - locul unde chipuriel este îngropat lunetistul evreu căzut în 1941.

Iar bătrânii mai povestesc că în vremea secetei anii 1947-1948 copii se udau cu apă chemând ploaia, iar părinții le sugerau să meargă în cimitir să facă gropi mici anume sub gard unde știau că sunt îngropați oameni străini, pentru a chema ploaia de pe meleaguri străine.

Dr obeliscul dat nu era sub gard, și nici măcar în al doilea rând de morminte, ci era în rândul trei de la gard. Deci e un pic de mister de ce au fost îngropați nemți mai într-o parte.Să fi greșit locul sau nu au existat ostași sovietic căzuți pe melagurile izbiștene?

De fapt mai este o istorie despre un ostaș sovietic,lunetist, căzut  pe meleagurile izbiștene, căzut prin 1941 când sovieticii se retrăgeau. Și conform mărturiilor lui Alexandru Vozianu, născut în 1926, care încă nu era plecat pe front fiind flăcău la acea vreme, reiese că  a fost îngropat undeva mai la deal de „storojcă”.  Deci - cu mult mai la vale de obeliscul instalat prin anii 1970.

Alexandru Vozianu, cel care a relatat despre lunetistul sovietic căzut în 1941,
 îngropat undeva pe lângă „storojcă” 

Dar cea mai veridică și mai credibilă versiune despre ostașii necunoscuți o avem de la Supceanu Dumitru, fiul lui Supcean Alexei Petru,veteran de război, decedat în 2010. Născut în 1924, nea Alexei a fost înrolat în Armata Română, din 1942 până în 1944, după care a fugit acasă în Basarabia. Pe la începutul verii anului 1944, se apropia linia frontului și în pădurile de la Măsărău,Râșcova, Ivancea au fost desantați un grup de 7 parașutiști sovietici, care aveau misiunea de organizarea a rezistenței partizane în aceste păduri. Misiunea grupului de parașutiști parțial a eșuat: doi dintre ei aterizând cu mult mai la răsărit de locul stabilit, în apropiere de pozițiile nemților, fiind împușcați încă din aer, ceilalți și-au pierdut urma. Cei doi parașutiști sovietici au fost găsiți atârnați în copaci de către Cozma Ermurache pădurarul, și  aduși cu căruța în sat, iar aici, au fost îngropați de către Supcean Alexei și Pavel Chirivic(probabil după poreclă). Domnul Alexei așa și nu a reușit să arate fiului locul exact unde a îngropat cei doi parașutiști sovietici, dar din spusele lui au fost îngropați lângă gardul cimitirului, cam tot în rând cu nemții, undeva pe la jumătatea gardului de lângă storojcă. Și chiar ținea minte numele lor, fiindcă a văzut actele lor pe care le-a pus pe pieptul trupurilor neînsuflețite: pe unul îl chema Nohim(evreu de naționalitate), iar altul era Alexandru, Rusu după familie.  Această istorie a ieșit la iveală prin anii 2008 când mormântul unuia acești soldați a fost căutat prin intermediul emisiunii «Жди меня», de niște rude din Israel. Conform mărturiilor preotului Victor Gangan,  cei ce se interesau de soarta acestui soldat, aveau informație exactă că el au căzut în lupte, anume aici, pe teritoriul localității.

Dumitru Supceanu, fiul lui Supceanu Alexei, relatând mărturiile tatălui său,
despre locul înmormântării celor doi parașutiști sovietici

Probabil știind despre mormântul lor, a și fost luată hotărârea de a fi înălțat aici un mic obelisc în memoria lor, dar de ce el a fost amplasat cu mult mai la deal, rămâne o enigmă.

După sfârșitul războiului, prin 1946, germanii, având probabil vreun tratat cu sovieticii, au venit în localitate și au dezgropat rămășițele ostașilor nemți îngropați în cimitirul  „La Gherciu”. La dezgroparea lor au participat locuitori ai satului. Acest fapt l-am aflat tot de la Supceanu Dumitru, mărturii culese de la mama lui, Supceanu Nina, născută în 1924, care povestea că nemții au sosit prin mai ca să dezgroape osemintele camarazilor. În timpul lucrului sătenii își puneau liliac la nas, fiindcă mirosea urât.

Dar cred că nu iau dezgropat pe toți, în orice caz despre acești doi nemți de sub obelisc nu au știut. Plus la asta sunt mărturii despre faptul că săpând groapa unor consăteni, s-au găsit oseminte și obiecte ce aparțineau ostașilor nemți. Vladimir Rusu a relatat clar despre o astfel de „descoperire” în timp ce săpa groapa pentru înmormântarea unei rude, lîngă gardul cu pricina.

Această istorie nu are morală și nici sfârșit fericit…Am scris pentru generațiile tinere aceste mărturii ale unor consăteni, mărturii privind ororile războiului, iar noi încă mult timp vom simți consecințele acestor erori a acelor timpuri.

E un mijloc de cinstire a memoriei celor care au avut parte de cea mai cruntă moarte:dispăruți fără urme în avalanșa răzbiului..
E un mijloc de a ține minte...

Să ne rugăm de pace…