Sfârșit de vacanță.
În bibliotecă intră trei adolescente,
cititoare a bibliotecii. Returnează cărțile citite și încep a explora rafturile
în căutarea altor cărți pentru lectură.
Că doar e august! E augustul în care nu
e nici o zi fără gândul la carte!
Fetele cunosc bine biblioteca, știu unde se află
fiecare gen de literatură, accesul la fondul de carte e liber, așa că nu intervin. Cred că își vor alege câte un roman două
de dragoste sau ceva de viață. Sunt numai bune de citit în vacanță. Dar după ceva
timp de căutare, fetele sunt în încurcătură.
„Numai să nu-mi ceară sfatul – mă gândesc eu, fiindcă întotdeauna
dau greș atunci când recomand cărți pentru lectură adolescenților, mai ales pentru
fete - că ele au gusturi prea fine sau prea rebele…
Dar, vorba ceea: ”De ce ți-e frică de aia nu scapi !”:
- Domnul bibliotecar recomandați-ne vă rugăm niște romane de aventură, peripeții, mistică...
- Hmmm… v-aș putea recomanda câteva romane de aventură din
clasicii universali, dar îmi e frică să nu vă pară prea „băiețești”…
- Nu...nu! Nu vă faceți griji - tocmai de astea și căutăm:
un final de vacanță cât mai „băiețesc”!
- OK! Înțeles! Atunci vă sugerez să citiți „Stăpânul
inelelor”, de J.R.R. Tolkien, „Douăzeci de mii de leghe sub mări”, de Jules
Verne. „Don Quijote de la Mancha” de
Miguel de Cervantes, „Simbolul pierdut”de Dan Brown, aproape tot de Al. Dumas tatăl...
- O nu! Noi vrem ceva gen „Prințul Fractal”, „Agentul Cormac”,„Pământul
lung” sau continuarea la „Mila 2.0”...
- Păi asta e fantastică pură!
- Hmmm... pentru noi „Don Quijote” e fantastică pură... da
așa despre oameni androizi, lumi paralele etc., - e ceva normal.
Daaaa….mă scarpin eu la ceafă: nebănuite sunt preferințele pentru
lectură și pe cât de reală pe atât e de și fantastică lumea cărților!
August - un sfârșit de vacanță fantastic!