Cărțile marchează sorți, creează oameni...cărțile eliberează popoare...
Este greu de crezut că în viața unui om să nu existe o carte
care l-a marcat, l-a făcut să se oprească puțin și să mediteze asupra vieții
lui, existența, lupta și tot ceea ce înseamnă veșnicie,materialism,vise…
Ba mai mult – eu cred că la fiecare etapă a vieții este câte
o carte care ne impresionează astfel încât o citim și o răscitim de nenumărate
ori pe parcursul vieții, de parcă am căuta să simțim la nesfârșit acel fior
care te-a cucerit când ai înțeles mesajul profund al cărții, mesaj care a fost
doar pentru tine, mesaj pe care alții nu l-au înțeles sau l-au înțeles în felul
lor. Dacă ai găsit un om pe care l-a marcat aceeași carte și ți-a completat
gândurile, atunci bucură-te – nu ești singur. Dacă nu ai găsit pe nimeni,
atunci bucură-te și mai mult - înseamnă că ești unic pe Terra!
Prima carte care m-a marcat, de fapt e și prima carte pe
care am citito a fost „Ariciul în ceață” de Serghei Cozlov. Am citit cred în
copilărie această carte de mai mult de 100 de ori, și pe câte eram eu de copil
pe atât de mature erau întrebările pe care mi le-am dat după lectură. Adică
eram și eu ca „un arici în ceață”, iar fraza dialogului dintre cei doi
prieteni, ursulețul și ariciul:
-Încearcă să-ți imaginezi că eu nu exist, în
general, înțelegi?...m-a făcut să sar ca ars de pe cuptorul bunicii și să mă
întreb singur pe mine: „Cum ar fi dacă eu nu aș fi…sau cum ar fi fost dacă eu
nu eram???” Știu, e o întrebare cam ciudată pentru un băiețel de 6 ani, mai
ales când încerci să pătrunzi imaginar într-o lume în care tu nu ești. E ca și
cum ai încerca să privești Universul
dintr-o parte….
Cartea care mi-a marcat adolescența a fost „Galopul cailor
de lut” de regretatul Victor Dumbrăveanu, mai bine zis acest „galop” e jurnalul
unui adolescent sau „caietul de confesiuni a lui Marin A cu toate frământările
și relațiile celei mai zbuciumate perioade ale vieții. Am început să-mi fac
notițe despre viața mea și chiar mult timp am dus „jurnalul meu de bord” și
visam că într-o zi îl voi face public ca și eroul meu – Marin A. … dar la un
timp meandrele vieții au fost atât întortocheate, încât unele „confesiuni”
proprii mă strădui nici să nu le rostesc în gândul rugăciunii, nemaivorbind să le fac ca cineva să se
întrebe de e posibil să fi fost așa.
Tinerețea mi-a fost marcată de cronicarul istoric de înaltă
aventură, neobositul - Alexandre Dumas
père, prin opera sa „Contele de Monte Cristo”. Viața lui Edmond Dantes, m-a
făcut să nu dau nici un ban pe relațiile dintre oameni, naivul de mine, la acea
vreme, a lumii ideale. Câteodată mă urăsc că am citit acea carte…reflecțiile
căreia m-au făcut să nu am încredere în nimeni, iar frica de o „hârtie albă și
un stilou”, arma trădării prin denunțul mârșav a tânărului căpitan, e și azi mai
actuală ca oricând. Merecdes…frumoasa catalană … dragostea ei a durat doar 6
luni, cam atât trebuie să te încrezi și azi în acest sentiment. Dar nu e bine
fără rău și rău fără bine: în viața fiecăruia dintre noi apare la un moment dat
un „abate Faria”, pentru a evada de însă-și noi și de a ne metamorfoza pentru a
face dreptate, răzbuna, pedepsi și de ce nu răsplăti un prieten adevărat…dacă
mai sunt din ei și reali. Eu încă îl aștept pe „abatele” meu să mă scoată din
„ceață”.
Cartea lecturată pe nerăsuflate , și care pot spune că mi-a
marcat maturitatea este „Drumul către libertate” de Yeonmi Park. Acest „drum” – reprezintă autobiografia unei
refugiate din Coreea de Nord. Geografic vorbind este vorba despre câteva ore de
drum, două- trei sute de kilometri pentru a ajunge dintr-o Coree în alta, dar
de fapt pentru tânăra Yeonmi s-a transformat într-o evadare de mii de
kilometri: prin China, deșertul Gobi, capitala Mongoliei, ca în sfârșit să fie
liberă. Nici nu mai amintesc despre cele trăite în acest lung drum al
libertății.
Nu! Nu mă gândeam atunci la „norocul” meu de a mă naște
într-o țară democratică, că nu știu de foame, persecuții etc. Mă întrebam ce
trebuie să facem noi, moldovenii, pentru a fi într-adevăr liberi? Nu avem de
trecut nici o „paralelă 38”(linia de marcaj, hotarul de aproape șapte decenii dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud)pentru
a fi liberi la noi acasă.
Unicul lucru ce trebuie să-l facem este să citim. Să citim
despre cine suntem , cine au fost strămoșii noștri, de unde venim, încotro
mergem…. Să citim despre lupta multor popoare în drumul lor către libertate …
libertate în adevăratul sens al cuvântului.
Cartea este o armă puternică, singura armă care cucerind,
eliberează.
Citiți pentru a fi liberi!
