 |
| Foto: Un grup de copii împreună cu parohul bisericii în vizită la familia Chetrean. |
Chetrean Gheorghe Ion….sau cum ne-am obișnuit să-i
zicem noi sătenii - Gheorghe Ivanovici.
Rar izbiștean care nu îl cunoaște sau care nu s-a lecuit la unul din cei mai
buni medici locali: născuți și crescuți aici și care și-au dedicat viața
oamenilor acestui sat.
Născut la 30 ianuarie 1937 în familia lui
Chetrean Ion Dumitru(a.n. 1896) - un țăran simplu înstărit de la Izbiște,
participant la I război mondial. Mama sa, Eudochia(a.n. 1903) nici carte nu a
vut posibilitate să învețe. Iar însăși familia
Chetrean era numeroasă ca pe timpuri cu 6 copii: Dumitru(n.1921),
Vasile(n.1923),Andrei(n.1925),Ecaterina(n1931), Chiril(n.1936) și Gheorghe …mezinul
familiei.
A trăit vremuri grele și mai puțin grele urmând
destinul ca pe un prieten. Anii copilăriei, întrerupți de anii războiului, apoi
schilodiți de faometea organizată și deportările în masă ale consătenilor.
Familia lor, deoarece erau mai înstăriți nimeriseră și ei în lista pentru
deportare, dar au scăpat fiindcă la raion iau șters deoarece trei feciori din
familia lor, trei frați de-ai lui au participat la războiul II mondial:
Dumitru, Vasile și Andrei. Cel din urmă, Andrei, a căzut în lupte pentru în
orașul Königsberg(acum Kaliningrad). În 1944 de pe front au rpimit doar un
petic micuț de hărtie în formă de triunghi pe care scria: «Ваш сын Кетрян
Андрей Иванович пал при взятие города Кёнигсберг»…„...atât! Mai mult nimic! Grele
vremuri mai erau”, oftează d-l
Gheorghe.
Din copiii familiei Chetrean doar el și Chiril
au finisat 7 clase la școala din sat: „Ecaterina, sora mea, citea așa pe silabe, mama
deloc, iar tatăl meu știa limba rusă, puțini din sat o cunoșteau la acea
perioadă, așa că când sosea vreo delegație din raion, îi cazau la Ion Chetreanu
, fiindcă acolo găseau și de mâncare și căldurică, povestește d-l
Gheorghe. Din 1947 până în 1954 am învățat la școala construită de români prin
anii 1923 și din toți absolvenții din anul cela doar trei am mers să învățăm
mai departe. Valodea lui moș Tudose Maros, Morărescu Alexandru Ion și eu. Și am
mers toți trei la Colegiul(tehnicum) de vin și vinificație, pe atunci era la Botanica
în deal. Am avut două probe în scris. Prima probă: Constituția URSS, pe care am
susținut-o pe nota 5, apoi a urmat matematica, probă pe care am prăvălit-o. Dar
și așa aveam puține șanse: dacă pretendenți de a învăța la acest colegiu erau
vreo 300 de băieți, apoi fete erau vreo 3 000! Plus la asta mai mari șanse
de a intra la învățat aveau copiii fără părinți, care după război și foamete
erau foarte mulți. Erau cumplite vremuri...am văzut cu ochii mei cum omul
mergea pe stradă, cădea jos râpus de foame.
Deci la colegiu au primit doar fete orfane, iar noi băieții am umplut
lumea.”
Nu s-a dat bătut deoarece voia să învețe cu
orice preț, așa că a depus actele la Universitatea de Educație Fizică și Sport,
care la acea vreme se afla pe strada Serghei Lazo din capitală. A învățat o
jumate de an până la sesia de iarnă, la care a avut rezultate foarte bune. Dar
totuși ceva nu se potrivea cu aspirațiile lui. A hotărât atunci să schimbe
școala și a mers la o jumate de an la Colegiul de veterinărie de la Cricova,
unde a învățat până în 1957, în acel an s-a îmbolnăvit de trahomă(o infecție ce
afectează ochii) și după câteva săptămâni de boală a hotărât că nu va mai merge
la colegiu.
„Papucii cui te are, a
reacționat tatăl meu, nu vrei să înveți?! Atunci vei mergi la lucru în colhoz: iată este un
loc la lemnărie și de mâine vei merge acolo!”
A mers acolo și a început lucru: „Într-o
bună zi au venit în lemnărie Mihail Mândru, Alexandru Platon și Alexandru
Verdeș(comuniști cu acte) și au zis așa: Măi Gheprghiță tu nu ești pentru
lemnărie. Și m-au pus să fiu „vesovșcic” responsabil pe cântar la depozitul
colhozului. Am lucrat și acolo mai bine o jumate de an. Apoi am ajuns la
concluzia că lucru în colhoz e lucru în colhoz: asta pot mulți, dar eu pot mai
multe. Așa că am hotărât să mă întorc la studii, își amintește d-l
Gheorghe.
A mers înapoi la colegiul de veterinărie de la
Cricova și și-a continuat studiile mai departe, până în 1960. După colegiu a început lucru în caliatte de
felcer în raionul Râbnița, de unde l-au și luat în armată cu toate că era
mezinul familiei. A făcut serviciul militar 3 ani în Abhazia orășelul Tuapse
malul mării Negre, în calitate de felcer al serviciului medical. Am avut grad
de căpitan în armată.
„În 1962 am venit în concediu din armată, deja mai copt
la minte, am mers la Universitatea de
medicină. Am mers direct în uniforma miliatară la rector și am explicat pe
scurt situația cu serviciul militar și aspirațiile mele.Am trimis actele pentru
universitate direct din armată, unde am și primit înștiințaare că sunt
înmatriculat pentru anul viitor de studii. Am învățat 6 ani la medicină, după
care un an, până în 1969 1 an internatura la Orhei. După aceea a început și
lucru propriu zis...la Izbiște în calitate de medic de sector.”
Spitalul era unde acuma este fosta clădire a
ambulatorului de la Izbiște și conform standartelor trebuiau să fie 12
lucrători medicali, dar nu erau nici jumate din personal. Din 1969 medic șef
devine d-l Chetrean Gheorghe. Pe atunci
9 sate erau pe seama lui: Izbiște,Ohrincea, Cruglic, Stețcani, Miclești,
Hârtopul Mare, Hârtopul Mic, Ișnoăț și Râșcova. Circa 20 000 de oameni!
În 1973 s-a pus întrebarea să se construiască
un nou spital. Conform poziției geografice și după numărul de populație, dar și
reeșind din istoricul dezvoltării medicinei locale spitalul trebuia să se
construiască pe teritoriul satului Izbiște.„Chiar discutasem despre acesată întrebare
cu medicul șef de la Criuleni, d-l Grabovic și chiar cu președintele colhozului
de la Cruglic, d-l Bairac, care era și nașul meu de cununie, pe care l-am
convins că spitalul trebuie construit la Izbiște, povestește d-l
Gheorghe, dar tot izbiștenii s-au opus acestei construcții. Câțiva consăteni din
sovetul sătesc de la acea vreme, și-au exprimat temerile că colhzul nu va putea
să ducă la bun sfârșit acest proiect deoarece deja se începuse tărăgănarea
construcției noii școli din Izbiște. Cu toate că la construcția spitalului
trebuia să pună umărul toate satele din jur...nu numai Izbiște. Ei dacă
izbiștenii au fost îmoptrivă, atunci Bairac a hotărât că spitalul va fi
construit pe teritoriul Cruglicului și chiar singuri l-au și construit....”
„Și iaca așa Izbiște, un sat cu istorie și tradiții în
medicină a rămas actualmente cu un punct medical amenajat temporar într-o casă
particulară...oftează unul din cei mai buni medici pe care ia avut Izbiștea. La
spitalul cel nou de la Cruglic am început a lucra din 1980, dar niciodată în
semn de protest nu am acceptat să fiu medice șef cu toate că am fost și la
perfecționare în Minsk, Belarus și m-am
calificat ca șef de spital.Și chiar am scris câteva cereri de transfer
la spitaul din Dubăsari”
Din 1961(încă din armată) a fost membru de
partid(Partidul Comuniștilor), dar nu din convingere sau simpatizare, ci din
motiv că altfel nu aveai cum reuși în acele vremuri.A depus cerere de ișire din
partid după o săptămână cînd Boris Elițîn(președintele Federației Ruse) și-a
dat demisia...în 1998.
Iar din cei 4 copii ai domnului Gheorghe
Chetrean, 2 fete au călcat pe urmele rtatălui: cea mai mare fată este
farmacistă în or.Chișinău, iar altă fiică este un cardiochirurg renumit în
Timișoara, România.
„Acum, ajuns la o onorabilă vârstă parcă am văzut de
toate, dar mai am o dorință: să merg la mormântul fratelui Andrei căzut în
război...Nimeni dintr-ai noștri nu a fost niciodată să plece fruntea la
mormântul lui,” oftează d-l Gheorghe.
