вторник, 7 апреля 2026 г.

Povestea Familiei Cațaveică: O Fanfară a timpului



Familia Cațaveică reprezintă un pilon esențial al tradiției muzicale din satul Izbiște, raionul Criuleni. Generații de muzicanți au perpetuat arta lăutărească, făcând parte din renumita fanfară locală, acompaniind evenimente importante din viața comunității. Acest articol documentează istoria, genealogia și evoluția familiei, legând destinul său de principalele evenimente istorice locale. Urmărind genealogia acestei familii, descoperim o poveste despre muncă, muzică, tradiție și adaptare la schimbările sociale.

Rădăcinile Familiei Cațaveică

Apariția romilor în Basarabia este strâns legată de marile migrații medievale și de schimbările istorice din spațiul moldovenesc. Începând cu secolele XV-XVI, romii au fost menționați în documentele domnești, fiind adesea legați de marile moșii boierești sau de mănăstiri, unde îndeplineau diverse meșteșuguri. Cu timpul, unii s-au eliberat și au devenit nomazi, căutându-și rostul prin satele și târgurile Moldovei. În veacul al XIX-lea, odată cu eliberarea din robie și cu noile forme de organizare socială, mulți romi și-au găsit traiul în comunități rurale, aducând cu ei meșteșuguri specifice și obiceiuri vii.

E dificil de stabilit acuma de unde și când au venit  primii romi în Izbiște. Se vehiculează că odată cu circurile ambulante care colindau satele Moldovei, aducând cu ele spectacole cu urși dresați, muzică lăutărească și alte forme de divertisment ce însuflețeau târgurile și horele satului. Astfel, nu doar că și-au găsit locul într-o comunitate primitoare, dar au adus cu ei o parte din acea lume frumoasă, plină de povești, melodii lăutărești și meșteșuguri, lăsând o amprentă distinctă asupra istoriei satului Izbiște. Unii din ei erau cunoscuți pentru priceperea lor în arta cusutului hamurilor pentru cai și a încălțămintei, o îndeletnicire ce le asigura existența și aprecierea sătenilor.

La Izbiște, în raionul Criuleni, una dintre primele familii de romi a fost cea a lui Vasile și Iustina Cațaveică. Conform DEX-ului, la etimologia cuvântului „cațaveică” vine de la vestimantație, un fel de manta femeiască de culoare cenușie, pe dedesubt cu blană de oaie, iar la guler cu șuvițe de piele de vulpe sau de lup, cu mâneci largi, neîmblănite, lungă până la genunchi, cu două crăpături în loc de buzunare sau haină țărănească purtată de femei, care are la guler și piepți șuvițe din piele de vulpe și se întâlnește des în operele clasicilor români: „ Purta cațaveică de vulpe cu fața albastră.” M. SADOVEANU; „Era îmbrăcată într-o cațaveică din petice toată.” Al. VLAHUȚĂ; „ O să-mi fac un pieptar mie, și femeii o cațaveică.” C. NEGRUZZI. Sau în alte sensuri termenul de „cațaveică” mai era numită și o femeie șireată.

Conform datelor din cartea de telefoane (anul 2007), numele de familie Cataveica se intilneste in 12 localitati din Republica Moldova in care exista 30 familii cu acest nume.Iar localitatea cu cele mai multe familii de cațaveică sunt în Izbiște.

Nu am aflat cu ce exact se ocupau soții Cațaveică, dar principal îndeletnicire a lui Vasile lăutăria. Era un bun muzicant și cânta la trompetă și de la el se trage dragostea copiilor, nepoților și strănepoților, față de muzică. Această familie au avut 5 copii:

Toader(a.n.1901) (tatăl lui Foedora, Acopean după soț); Petru (a.n. 1909);Elena (a.n 1911); Ulița(a.n.1921); Vera sau Verunea Scripcari după soț(mama lui Dumitru Scripcari).

Conform monografiei localității "Izbiște - satul izvoarelor" de Eduard Gherciu, în recensământul din 1943, figurează familia lui Cațaveică Petru, născut în 1909, și soția sa, Cațaveică Daria, născută în 1919. Daria în tinerețe avuse un accident: a fost lovită de un cal cu copita în regiunea feței și deaceia avea buza și nasul rupt. Care au avut împreună 2 copii:

Casian sau Constantin zis și Nică (a.n 1928)  și Iacob(a.n 1930). Iacob mai târziu și-a schimbat familia din Cațaveică în Lupan, trecând în familia soției Profira. Din spusele verilor drepți, a din cauza defectului fizic al mamei sale Daria, fiindu-i rușine de înfățișarea mamei sale și nu voia să fie asociat cu aceasta și chiar nici nu prea intra să o vadă sau în ospeție. Iacob deja Lupan a avut un singur copil: Constantin Lupan care la rândul său a avut 4 copii(Nona, Lilian, Georgeta și Ian)



Printre urmașii familiei Cațaveică, un rol central l-a avut celălalt fiu a lui Petru - Cațaveică Constantin Petru, născut la 1 martie 1928,care a avut studii doar 4 clase la români. Soția sa, Cațaveică Parascovia Mihail, s-a născut la 19 august 1928. Împreună au avut 11 copii, 31 de nepoți și 64 de strănepoți. Parascovia fiind decorate și cu distincția „Mama eroină” - un titlu onorific și un ordin acordate în regimul comunist unei mame care a avea zece sau mai mulți copii. Ordinul se conferea după împlinirea vârstei de 1 an a celui de al zecelea copil, dacă toți ceilalți copii erau în viață. Ordinul Mamă eroină era conferit în numele Prezidiului Marii Adunări Naționalede Consiliul de Stat, „pentru merit”. Și „Erou al Muncii Socialiste” (în rusă Герой Социалистического Труда, transliterat: Gheroi Soțialisticeskogo Truda) a fost un titlu onorific al Uniunii Sovietice și al statelor din cadrul Pactului de la Varșovia. Acesta a fost cea mai înaltă distincție acordată pentru realizările excepționale în economia națională și în cultură.

Copiii soților Cațaveică Petru și Parascovia:

1.    Cațaveică Ștefan (3 octombrie 1948)

2.    Cațaveică Constantin (17 martie 1950)

3.    Cațaveică Clava (5 septembrie 1954)

4.    Cațaveică Petru (5 noiembrie 1955)

5.    Cațaveică Gheorghe (19 februarie 1959)

6.    Cațaveică Valentin (23 septembrie 1960)

7.    Cațaveică Chiril (20 aprilie 1963)

8.    Cațaveică Boris (30 decembrie 1964)

9.    Cațaveică Liuba (22 noiembrie 1967)

10. Cațaveică Valentina (4 martie 1968)

11. Cațaveică Iurie (4 decembrie 1969)

Muzica - O Tradiție de Familie

Toți fiii familiei Cațaveică au cântat la diferite instrumente de suflare și percuție, dar puțini din ei nu au avut studii musicale. Nică Cațaveică tatăl, pe lângă cele 4 clase la români obținute în școala din satul natal în perioada României Mari, a studiat trompeta la Școala Muzicală de la Dubăsari, fiind foarte talentat în ale muzicii, inclusiv procurând un casetofon cu bobine pentru înregistrări, își înregistra partiturile, având chiar și piese compuse de el singur. Deosebit de mult se mândrea cu „Vivat de la Mașcăuți” o suită compusă de el. Din fiii lui doar Cațaveică Gheorghe(zis și Jorjic) a intrat la studii la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, la clarnet, dara așa și nu a mai finisat studiile, însă putea lesne să cânte la clarnet, saxofon, dărăbănică(tobă mică). În rest ceilalți au prins ritmul și notele muzicale din zbor, la auz, ghidați da tatăl Nică, de mici copii să țină tempoul muzicii și să cânte la diferite instrumente de suflare și percuție. Cei mai mari fii, Ștefan și Constantin cântau liber la bariton dar și la trompetă, tobă, Constantin chiar în armată făcând parte din orchestra militară a unității în care a satisfăcut serviciul militar. Petru cînta la bass și trompetă, Valentin la bass, secunda, Chiril la bass, Baris la trompetă. Cel mai mic iurie a studiat 2 ani la Școala de Arte dinCriuleni, iar apoi încă doi la cea din Cruglic și putea cânta la trombon și bariton.

Cântau la nunți, la cumătrii, la sărbători solemne, la zile de naștere. Erau invitați să cânte și în alte localități, raioane. Cînd intrau să cânte într-un sat, se aduna tot satul. Au fost invitați să cânte tocmai și în Ucraina. Au cânDeosebite erau zilele de naștere sau sărbătorile familiare, picnicurile organizate la natură: pline de muzică lăutărească autentică, cântau „pe viu”, fără foi cu note muzicale în față... totul la auz și melodii prinse din zbor. Împreună, dar și cu alți muzicanți din Izbiște formau renumita fanfară de la Izbiște…. De fapt mai bine zis fanfarele de la Izbiște, căci la un moment dat ele erau în jur de 4-5 și toate erau la mare căutare în împrejurimi. Am încercat să le identific cumva, să identific cine era conducătorul și cine erau membrii orchestrelor locale, cu toate că unii din ei migrau de la un colectiv la altul, în dependență de eveniment, perioadă sau alte convingeri personale.Majoritatea membrilor acestor fanfare erau din familia Cațaveică, dar erau și muzicanți din alte familii.

Așadar: una din primele capele(mici orchestra, fanfare) din Izbiște, după mărturiile locale, a fost condusă de Ionaș Cibotaru în care au cântat frații Tudor și Petru Cațaveică(ambii la bariton),fiul lui Tudor - Andrei Cațaveică(la trambon) și desigur  Nică Cațaveică(la trompetă, tânăr de tot pe atunci(anii1960). De asemenea cântau și Alexei Cibotaru(bass) și Ștefan Cebotaru(clarnet), frații Mihail și Simion Grosu(la bass și bariton), Lupan Serafim(tobă),  


A doua capelă condusă deja de Nică Cațaveică, fiul lui Petre, în care cântau verișorii lui: Dumitru Scripcaru(trompetă), Leonid Munteanu(trompetă), dar și fiii Ștefan, Constantin, Boris și Gheorghe.(anii 1968)

Altă capelă, deja după ce a decedat Ionaș, începând cu anii 1968, a fost condusă de Nică Cațaveică țn care au cântat fiii săi: Ștefan(la bariton), Constantin(la trompetă), Gheorghe(clarnet), Boris(la trompetă).În această fanfare mai cântau și Alexei Cibotaru(la clarnet); Munten Leonid și Scripcari Leonid, ambii la trompetă.



O altă capelă desprinsă tot din capela lui Ionaș Cibotaru, era condusă de Tudor Cațaveică(Moș Toderică cui îi ziceau sătenii, fratele lui Petru Cațaveică). Aici cântau fiul lui Andrei Cibotaru(clarnet), nepotul de pe soră – Dumitru Scripcari(la trompetă), Cebotari Vladimir(la bass), Grosu Ilie(la trompetă) și Alexandru Muntean(moș Sășăi cum îi ziceau sătenii) la tobă.

Altă mica orchestra locală era condusă de Iacob Lupan(fratele lui Nică). Aici a cântat fiul său Constantin Lupan(la trompetă) împreună cu Serafim Lupan(la trambon), Valentin Lupan(la trompetă), Vladimir Scripcari și Mihail Grosu(ambii la bass)

O altă mica fanfare era condusă de Dumitru Scripcari, care a făcut studii muzicale la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”or. Chișinău, (astăzi Centru de Excelență în Educație Artistică "Ștefan Neaga") și care cânta foarte bine la trompetă(nepotul lui Vasile Cațaveică pe linia mamei Vera). Aici cântau: Leonid Chitaristul(la chitară),Baranescu Stepan(la acordeon), Constantin Muntean zis și Chirghizul(la tărăbănică); Volodea Rusu(voce și acordeon) și Simion Lupan(la acordeon, trompetă)

Altă grupă de muzicanți locali era condusă de Goriță Cibotaru și cânta împreună cu fiul Alexandru Cebotari(la trompetă) și cu nepotții Alexei Cibotaru și Gheorghe Cibotaru împreună cu Gheorghe Scripcari(la clarnet) și Gheorghe Scripcari(las clarnet)

A altă capelă și cam a fost ultima fanfare din Izbiște a afost condusă deja de Ștefan Cațaveică, fiul lui Nică, în care au cânt în majoritate frații săi: Constantin, Gheorghe, Boris, Petru.

Sunt și diverse istorii despre măiestria lăitarilor din Izbiște… cum ar fi de exemplu istoria când fanfara condusă de Tudor Cațaviecă se întorceau de la cântat, fuseseră invitați la o nuntă bengoasă în Chișinău și la întoarcere au nimerit la un eveniment unde cânta în public fanfara militară. Atunci lăutarii noștri s-au luat la întrecere și au făcut un pariu cu muzicanții bine școliți din fanfara militară, că le repetă melodiiile notă în notă doar la auz, lucru care s-a și întâmplat fără prea mari bătăi de cap pentru lăutari. Pe când cei din fanfară nu puteau să repete melodiile lăutăreștii pe care le cântau izbiștenii. Au venit doldora de bani muzicanții noștri în ziua aceea.

Fanfara Cațaveică – sunetul Izbiștei în cinematografia moldovenească

Vestea lăutarilor de la Izbiște s-a răspândit până și peste hotarele republicii, atrâgând atenția multor cercetători de folclor authentic, dar și regizori de cinema. Astfel fanfare din Izbiște era invitată la turnarea mai multor pelicole cinematografice ce oglindeau viața oamenilor din acea perioadă.

În 1966 lăutarii din Izbiște s-au filmat „Gustul Pâinii”, Moldova-Film, regia Valeriu GagiuEste unul dintre cele mai reprezentative filme ale cinematografiei din republica Molodva, abordând unul dintre cele mai crunte evenimente ale istoriei: foametea din anii 1946-1947. Este producţia de debut a lui Valeriu Gagiu, la care a semnat regia, dar şi scenografia. Filmul este cutremurător, reuşind să transmită oroarea acelor vremuri. Filmul a fost interzis în perioada sovietică în RASSM, fiind considerat „vicios din punct de vedere ideologic”. În anul 1968 a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul "unional" de filme de la Leningrad (Sankt Petersburg).Fanfara din Izbiște a apărut în secvențe epizodice alături de așa actori ca: Grigore Grigoriu, Domnica Darienco,Dumitru Margine ș.a

În 1969, Nică Cațaveică cu fiii Ștefan și Gherghe(care la moment avea doar 10 ani) s-au fimat în filmul  "Zece ierni pe-o vară", Moldova-film, 1969. Un film artistic despre viața din satele Moldovei de la est de Prut în anii '60 ai secolului trecut, structurat în patru nuvele. Scenariu - Valeriu Gagiu și Vsevolod Egorov, regia - V. Gagiu, coloana sonoră - Eugen Doga. Actori: Constantin Constantinov, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Dumitru Fusu, Valentin Guțu, Domnica Darienco, Mihai Bădicheanu, Alfreds Videnieks, Natalia Saiko ș.a.

Muzicanții din Izbiște s-au filmat în roluri epizodice în calitate de lăutari la nuntă. Nică Cațaveică tatăl cânta în film la trompetă, Cațaveică Ștefan fiul(la moment avea 21 de ani) la bariton, Cațaveică Constantin fiul care avea la moment 19 ani cânta la trompetă în film și Cațavieca Gheorghe la tobă. Tot din Izbiște în acest film s-a filmat și Alexei Cibotari(zis și Holomici) care cânta la bas(tuba) și tot din Izbiște – Trifan Lupan la tobă.

În 1984 „Тревожный рассвет”(„În zorii revoluţiei. Nistrul în flăcări"), dramă1984, regizor Veleriu Gajiu, scenariul Iuliu Gheorghiciuc, V.Gajiu. S-au filmat în roluri epizodice alături de așa actori ca: Eugeniu Ureche, Valentin Cucu-Bujor, Victor CiutacConstantin Constantinov ș.a. Filmul descrie lupta cu inamicul de clasă din acele timpuri(comunismul contra clasei de mijloc). Sub acest slogan, după ce a fost rănit, un bolșevic Mihail se întoarce de pe frontul războiului civil într-unul din satele moldovenești, creează Consiliul Săracilor și ia prima hotărâre - să ară pământurile moșierilor pentru care tovarășii săi de arme au plătit cu viața: Acțiunea filmului are loc în primăvara anului 1917 și a fost filmat în sdatele de pe Răut: Trebujeni, Morovaia, Mașcăuți etc.

A fost un moment de glorie pentru familia Cațaveică, care a devenit cunoscută și în afara satului natal.

Hora și Hangul de la Izbiște: rădăcini lăutărești în folclorul românesc

Folclorul authentic lăutăresc local a atras atenția și multor cercetători de perle și mărgăritare folclorice. În "Antologie de folclor muzical" de Dumitru Blajinu, se regăsesc și piese muzicale vechi autentice, culese de pe meleaguri izbiștene. Și anume piese culese de la instrumentiștii izbișteni, renumita "fanfară de la Izbiște"!



Este vorba de piesele:

- "Hangul din Izbiște", culeasă de la Dumitru Scripcaru a.n. 1959, s.Izbiște, r.Criuleni.

- "Hangul", culeasă de la Dumitru Scripcaru a.n. 1959, s.Izbiște, r.Criuleni.

- "Lăcrămioara", culeasă de la Ionaș Cibotaru, trombonist, s.Izbiște, r.Criuleni.

- "Horă veche de nuntă", culeasă de la Goriță Ciubotaru, s.Izbiște, r.Criuleni.

-"Hora"(joc mare bătrânesc), culeasă de la  A.Cibotari, s.Izbiște, r.Criuleni.

Iar la Biblioteca Națională a republicii Molodva sunt și câteva cărți ce au aprenta ecoului lăutarilor Izbișteni din neamul Cațaveicilor(Dumitru Scripcaru fiul Verunei Cațaveică) :

1.    Doina : Pentru trompetă [Muzică] / Informator : Dumitru Scripcaru, n. 1959, s. Izbiște, r. Criuleni.P. 269. În: Cântă inima şi dorul. / Dumitru Blajinu . ─ Chişinău : Cartea Moldovei, 2000, 364 p.

2.    Vivat bătrânesc : Pentru trompetă [Muzică] / Informator : Dumitru Scripcaru, n. 1959, s. Izbiște, r. Criuleni. În: Cântă inima şi dorul. P. 86 / Dumitru Blajinu . ─ Chişinău : Cartea Moldovei, 2000, 364 p.

Cu timpul însă, muzica lăutărească autentică și-a pierdut din popularitate, pe fondul apariției tehnologiilor moderne. Ultima oară s-au adunat ca să cânte țn cadrul proiectului „Caravela culturii”, care a fost la Izbiște prin anul 2006, Cațaveicii cântând împreună cu alți muzicanți din sat ca: Leonid Muntean...









Viața Cotidiană și Adaptarea la Schimbări

În timpul colhozului, pe vremea Uniunii sovietice mai toată familia Cațaveică, au muncit la tutun, având o brigadă a lor unde lucrau în jur de 40-50 de personae, mojoritatea frați, veri, la fel ca în fanfară, în care „brigadir”(conducător) a fost Ștefan Cațaveică.

 Majoritatea din ei chiar mergând la cursuri bine organizate cu tematica creșterii tutunului – „Школа табаководства” – Cațaveică Ștefan, Marcuța (Cațaveică) Claudia. Tututnul o muncă de altfel foarte nocivă și foarte nocivă…multă sănătate a distrus tutunul...

Tot în cadrul colhozului, brigada lor a mai crescut și castraveți în sere și le vindeau la piețile din Chișinău, aducând venituri colhozului. După destrămarea URSS, majoritatea din ei au lucrat pe la piețile din Chișinău ca vînzători de haine și încălțăminte. Apoi , odată cu creșterea însemnătății cartofului și realizării lui timpuriu, mulți sau reprofilat sau în paralel practicau cultivarea cartofului timpuriu, sădind zeci de hectare și din nou o muncă foartea grea și nocivă.

Însăși Cațaveică Ștefan, „brigadirul”a fost căsătorit cu Cațaveică Elena(Salafenco familia de fată) și au avut 5 copii împreună: Constantin, Nicolae, Tatiana, Valentina, Parascovia, doi din ei Valentina și Tatiana decedând timpuriu. A avut 9 nepoți, toți ajunși cu studii și oameni bine educați.

Moștenirea Cațaveicilor

Familia lui Nică Cațaveică a fost foarte numeroasă și au ajuns toți oameni harnici și gopodari. Nepoții la fel au îmbrățișat diverse profesii, dar unii din ei chiar moștenind și talentul pentru muzică, dar deja nu mai era acea pasiune, tradiția muzicală fiind și mai slab dezvoltată la strănepoți. Un fiu de lui Iurie Cațaveică, la fel pe nume Iurie, a studiat trompeta la Școala de Arte Cruglic, apoi continuându-și studiile la Școala Muzicală-pedagogică de la Bălți,după care se transferă Centru de Excelență în Educație Artistică "Ștefan Neaga", în prezent plecat peste hotare. Un strănepot dea lui Toader Cațaveică, Acopean Noraer, deja de 11 ani studiază vioara la Liceul Republican De Muzică "Ciprian Porumbescu" și promite să fie un mare musician de talie națională. Fiica lui Chiril Cațaveică, Natalia, a studiat vioara la Școala de Arte Criuleni, apoi la Centru de Excelență în Educație Artistică "Ștefan Neaga". În prezent ea fiind plecată în Italia unde la fel fiica Alexandra continua moștenirea Cațaveicilor  studiind și cântând pe meleagurile Romei la violoncel. Alt strănepot, pe linia lui Valentin Cațaveică, Vlad Jenerenco, a studiat fluerul și trompeta la fel la Școala de Arte Cruglic. Alții au devenit campioni naționali și europeni la lupte libere, cum ar fi Nicolae Cațaveică, fiul aceluiași Iurie Cațaveică, la taekwondo frații Chiril și Vadim fiii lui Boris Cațaveică cu succese și distincții obținute la competițiile naționale, în Ucraina și România. Mulți dintre nepoți au studiat juridical: Cațaveică Alexandru Chiril, Cațaveică Constantin Constantin, Cațaveică Ana Constantin, Cațaveică Chiril Boris, Cațaveică Elena Boris, Marcuța Rodica Mitru(fiica Claudiei Cațaveică), Cațaveică Tatiana Petru, Cațaveică Artur(fiul Liubei) profesori, psihopedagogi: Cațaveică Elena Constantin, etc.










 

Însă, în memoria colectivă a satului Izbiște, familia Cațaveică rămâne sinonimă cu muzica. Se spune că, în serile liniștite, când vântul adie printre dealuri, dacă asculți atent, poți încă auzi o trompetă cântând o veche melodie lăutărească...și asta doar la Izbiște


________________________________________

🔴 Acest articol este parte a seriei „Istoria Vie a Satului Izbiște”, un proiect de recuperare a memoriei colective și a tradițiilor locale. Articolul urmează să fie periodic completat odată cu cercetările ulterioare și descoperirea altor informații referitoare la subiect. Mai sunt și alte familii ce cântau(Scripcaru, Munteanu, Lupan, Cibotaru etc).Rugăm cei care dispun de informații să contribuie la acest proiect, contactând Biblioteca Publică Izbiște