Via lu bunelu

În timp ce unii se luptă cu tristețea și gândurile la ziua cea de mâine ca nu cumva să fie ultima, iar unii beau și mănâncă bine de parcă chiar mâine e ultima… alții muncesc cu zor de parcă există doar azi da mai încolo deja cum o vrea Domnul. 

Eu, ca orice moldovean am zis că tre¢ să reușesc să leg azi via, că nu e frumos în nici un caz și nici o situație ca via să rămână nelegată.

Via lu¢bunelu

Foarte greu îmi vine să îngrijesc de această vie… Mulți trecând pe drum se crucesc, alții mă întreabă la ce-mi trebuie . E bătrână deja și sădită într-un mod diferit de celelalte. Sădită prin anii 1960, în timpul când eram  în cadrul URSS și era restricție la terenuri cultivate cu viță de vie și o luptă aprigă cu consumul de alcool: «Сухо́й зако́н» ( „Legea uscată” - un termen colectiv care include o interdicție parțială sau completă a circulației substanțelor care conțin etanol (cu excepția scopurilor medicale, științifice și industriale) Noi, popor harnic care nici odată nu am avut probleme cu alcoolul și noi unii din cei mai iscusiți viticultori ne luptam cu noi înșine.

Ieșise atunci o directivă că nimeni nu trebuia să aibă mai mult de 5 ari de viță de vie pe lângă casă.Da ce face moldoveanu cu doar 5 ari de vișă de vie?  Și atunci bunelul  meu găsi o soluție genială: a plantat butașii de viță de vie la  câte 1 m distanță dintre rânduri și 0,5 m între butași. Aceasta în condițiile când distanțele de plantare sunt de 2m - 2,20m și chiar 3m între rânduri și de 1,00 m pe rând, în cazul suprafețelor mai mari, care urmează să fie lucrate mecanizat, și de 1,50/1,00 m pe suprafețe mici, întreținute manual. Vă dați seama cât de dese sunt tufele de viță de vie în via lu¢bunelu? Astfel că pe un lot de 25 pe 25 m au încăput peste 600 de butuci de viță de vie. Nu am nici o șansă să mă folosesc măcar de cel mai simplu motocultor pentru a afâna solul, iar vara când lăstarii sunt întinși și via e în frunză este greu să te deplasez nu că să mai faci ceva lucrări.

Soiurile de poamă de aici sunt din cele mai vechi, tradiționale moldovenești: tărasă, zaibără, țârțâră, crască, busuioacă, castel…adică din cele care nu prea se întind. Pe timpuri bunelul lua cam vreo 38 de panere de poamă(o tonă, o tonă jumătate de poamă) dar acum abia de dă 15 panere cu poamă(400-500 kg), din cauza bătrâneților și a secetelor din ultimul deceniu.

Și să fiu dat naibii, dar nu vreau să schimb nimic în modul manual de a lucra această vie mică, în soiurile de poamă, în lățimea rândurilor… Cele 6-7 zile primăvăratice de muncă cât durează curățitul, săpatul și legatul viei sunt pentru mine o adevărată revelație. În fiecare an aud cucul prima dată aici și ca de obicei sunt fără un ban în buzunar… Doar aici la vie în fiecare an văd pentru prima dată cum se întorc cocostârcii și ca de obicei sunt singur…Și doar aici înțeleg că a venit primăvară odată cu zborul primilor bondari dolofani la suprafața gliei și ca întotdeauna sunt trist că nu mă pot bucura ca un copil de acești vestitori ai primăverii.

 Doar aici singur îmi pot aduna încet gândurile și întreba  pământul, via, natura cum de am ajuns să nu observăm cu crește un lăstar, cum ciripește o pasăre, cum strigă un fazan… Și doar aici simt că sunt cineva ... doar sunt în via lu¢bunelu…bunelul Alexandru, al cărui nume port…

Alexandru Platon(1929-1973)

Alexandru Platon, născut  în 1929 în familia lui Trifan și Fevronia Platon, familie simplă de țărani cu mulți copii. Puține cunosc despre copilăria și tinerețea lui. A cunoscut-o pe bunica Domnica(Domnuța) Ermurache  prin 1946-1948, ca mai apoi să fie luat la armată… armată lungă tocmai de 5 ani (1948-1953), în regiunea  Arhanghelsc , Cercul Polar de Nord . A venit de acolo bolnav de plămâni: frigul și condițiile și-au făcut efectul. Și-a zidit o casă cum zic moldovenii cu mâna lui: cu verandă din lemn gravat, cu horboțică la streșină făcută manual, cu uluce, beci în coasta vacii și fântână … fântână în beci ca să fie apa mai rece și mai proaspătă.

A fost unul din primii comuniști din sat pe timpurile când se formau colhozurile. Și da – nu mi-e rușine să spun asta fiindcă nu a fost comunist cu acte, nu a fost comunist prin ideologie sau omul sistemului. A fost unul din țăranii amărâți care a crezut că noua ordine socială va pune capăt exploatării omului de către om și sfârșitul decalajului social imens dintre oameni în goana după avuție… De fapt comunismul în sine cam asta prevede: un sistem social în care nu există stat, clase sociale și proprietate privată asupra mijloacelor de producție și care are scopul de a realiza o societate egalitară.

Platon Alexandru(dreapta) cu ajutorul său Chetrean Ionaș

în brișcă, la postul de muncă. 1965

Sătenii îl cunoșteau ca старший охранник(paznicul principal al colhozului) sarcina principală a căruia era paza bunurilor, activelor materiale, roadei de pe dealurile colhozului, implementarea protecției  și ordinii publice pe întreg teritoriul satului. Umbla ziua și noaptea cu brișca cu un cal, cu arma la el și păzea lanurile colhozului și doamne ferește să fi prins pe cineva la furat. Și ce este important că nu conta dacă îi ești nepot, văr sau rudă – toți erau egali în fața lui. Mulți săteni îmi zic: măi da rău mai era bunelul acela al tău -am mâncat bătaie de la el pentru un sac de porumb. 

Și foarte avan și năprasnic era la mânie. Se aprindea repede.

De aici și porecla Scânteie…Licsandru Scânteie.

Se temeau mulți de el.

Nea Gavril Chetreanu, născut în 1942, îmi povestea cum prin anii 1960 clubul sătesc și dansurile se organizau în incinta fostei Sinagogi evreiești, flăcăii se adunau aici seara să-și mai petreacă tinerețile. Într-o seară unul din flăcăii veniți la dansuri, cam un pic aghezmuit de vreo două-trei păhărele de tulburel, s-a dezbrăcat de pufoaică(un fel de palton) și a așternut-o în fața ușii la intrare zicând:

• -         Cine calcă pe această pufoaică, are să aibă de furcă cu mine! Jur că-i trag una la ureche!

Mă rog … așa se mai dădeau viteji unii băieți în fața fetelor mari. Toți băieții s-au cam dat pe la pereți.  E și cazul: flăcăul dat era unul din cel mai zdraveni din sat, cu peste 190 cm înălțime și cam 90-95 kg greutate și cam toți se temeau de el știindu-l dus un pic cu pluta. 

Și atunci, ca înadins prin fața sinagogii trecea Licsandru Scânteie cu brișca. A oprit calul cu gândul să vadă ce mai fac flăcăii pe la dansuri. A coborât jos, a băgat biciușca în tureatca cizmei, a pus mâinile în buzunar și a mers direct la sinagogă. Când să intre vede pufoaica așternută în prag, iar mai toți băieții palizi pe la pereți: nici nu intrau nici nu ieșeau…doar unul așa mai zdrăveor, și semidezbrăcat avea ochii roșii și nările umflate. Atunci bunelul face un pas și se oprește fix în mijlocul pufoaicei așternute:

•           Ce se aude măi băieți? - a întrebat el - E tot normal la voi aici?

Drept răspuns s-a auzit un murmur de adeverire și priviri ațintite când la bunelu, când la flăcăul zdravăn…

•           Bine că-i bine…hai vedeți, fiți băieți de treabă, zis-a bunelul ieșind din club..

Zdrahonu cu pufoaica nici câr nu a zis, cu toate că promisese bătaie celui ce-i va călca haina. Și asta în condițiile în care Licsandru Scânteie avea o fire uscățivă, cam 160 cm înălțime și vreo 50-55 kg greutate!

Familia și rudele lui Platon Alexandru(în centru)

Sunt și momente foarte negre în biografia sa, pe care bunica nu prea voia să mi le povestească. De exemplu noaptea când prin sat umblau activiștii centrali și raionali ai partidului și căutau icoane, cruci și alte obiecte religioase. El știind dinainte despre «облава»(control inopinat) a însărcinat-o pe bunica să ascundă cele trei icoane din casă. Bunica, femeie ea fiind, le-a luat așa de pe perete și le-a pus  pur și simplu pe o fereastră din casa mare.  Activiștii au intrat în casa bunelului fără prea multe dubii că vor găsi ceva religios la Alexandru Platon, un om de-al lor cum îl considerau ei: comunist și ateu cum ar fi trebuit să fie un старший охранник. Și marele-a fost mirarea când au găsit cele trei icoane pe fereastră. Au început să-l certe și să-i citească lecții: Cum așa?Cum se luptă el pentru puterea sovietică și de ce ține icoane în casă? Și ce fel de exemplu este el pentru ceilalți săteni?

Bunelul tăcea cu capul plecat și primea ocara ca pe ceva meritat. Dar la a câta întrebare cum se luptă el cu credința, fiind avan din fire, nu a mai rezistat, a luat cele trei icoane a ieșit afară, le-a sfărâmat de o piatră și a răcnit:

•          Iată așa mă lupt! Îi bun așa? Sunteți împliniți acuma?

Activiștii au notat ceva într-un carnețel și au plecat bolmojind. După acel episod bunelul a intrat în beci și nu a ieșit de acolo doar după ce s-a făcut beat criță. A mers la cioburile de la icoane a căzut în genunchi și a plâns ca un copil, le-a strâns apoi cu grijă și le-a urcat în podul casei. Mai târziu le-a făcut rame noi, le-a sticluit, le-a bodrit cum a putut… dar totuși se simțea gol:

•          Rău lucru am mai făcut Domnuță hăi - ia zis el bunicii, în ultimele clipe de viață, m-am făcut strâmb cu Dumnezeu ca să fiu drept  cu oamenii… Da Dumnezeu e mare și iertător , poate m-a ierta El și pe mine…

  

  Platon Domnica(1932-2002)

   soția lui Alexandru Platon

A decedat timpuriu la 44 de ani, în 1973, boala căpătată din timpul armatei și-a făcut efectul l-a cosit până a-și vedea nepotul… cel care-i va purta numele și cel care-i va lucra via…

Vinul din via lu¢bunelu…

Bun vin se mai primește din via lu¢bunelu. Fac puțin vin – da bun! Nu mă laud eu, o spun oamenii care-mi trec pragul casei. Soiurile de poamă străvechi moldovenești îi dau o culoare ca de cerneală, foarte greu te speli pe mâini de ai scâpat o picătură, și o vîscozitate înaltă de parcă e ulei. Iar soiurile de poamă mai actuale ca Lidia, Moldova îi dau o aromă plăcută și îl mai subțiază un pic. Un fel de arhaic combinat cu modern.

De unde soiuri mai moderne? Păi am sădit și eu cu mâna mea o vie, lângă via lu¢ bunelu, mai modernă cu rânduri largi de 2 metri, butuci tineri în floarea roadei…

Las¢să fie.

Că cine știe poate vreun nepot o va lucra și va spune: E via lu bunelu… Bunelu Alexandru Bibliotecaru...

Izbișteni în Primul Război Mondial...

File din istoria localității natale.

Ostași izbișteni căzuți sau dispăruți în Primul Război Mondial.

Sursa: volumul I, a lui Andrei EMILCIUC „OSTAŞII BASARABENI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL(1914-1918)

Partea principală a lucrării o constituie listele cu circa 30 de mii de ostaşi originari din Basarabia participanţi la acţiunile militare din Primul Război Mondial, structurate în nouă secţiuni, pentru fiecare din cele optjudeţe ale Basarabiei (Akkerman, Bălţi, Bender, Chişinău, Hotin, Ismail, Orhei, Soroca), precum şi cele rămase cu judeţul neidentificat.

La compartimentul Județul Orhei, plasa Hârtop găsim o listă scurtă din 12 ostași din„Izbești”, printre care sunt tocmai 3 evrei ce au luptat în acel război. Dovadă că diaspora evreiască era numeroasă. În satele din împrejurimi și chiar Criuleni  nu erau deloc sau mai puțini.

Ghinzburg Mihel Leib Froim.	soldat	Iud.	căsăt	Izbești	dispărut	01.12.1914
Ghinzburg Moșco-Beer Orșac	soldat	Iud	Căsăt.	Izbești	rănit	05.10.2014
Jenerenco Step. Vas.	soldat	-	Căsăt.	Izbești	dispărut	08.12.1914
Cimbir Chiril Vas.	soldat	-	căsăt	Izbești	dispărut	11.11.1914
Canța Grig Axent.	soldat	-	căsăt	Izbești	dispărut	09.11.1914
Cernîh Iacov Mefod.	vînător	Ort.	căsăt	Izbești	dispărut	30.11.1914
Negru Andrei Ivan	soldat	-	căsăt	Izbești	rănit	09.11.2014
Rotar Vasili Stepan.	soldat	-	căsăt	Izbești	rănit	22.11.1914
Sajen Semen Step.	soldat	Ort.	Căsăt.	Izbești	ucis	13.03.1915
Vacsman Șmuli Nasip	Fruntaș	Iud.	căsăt	Izbești	dispărut	01.12.1914
Tîrla Stepan Gavril	soldat	-	Căsăt.	Izbești	dispărut	11.11.1914
Stodolnic Dorof.And.	Soldat	-	Căsăt.	Izbești	dispărut	09.11.1914

După declanşarea Primului Război Mondial, în componenţa Statului Major General rus a fost creat un departament special, însărcinat să acumuleze informaţii despre ostaşii decedaţi, răniţi sau dispăruţi fără urmă întimpul acţiunilor de luptă întreprinse împotriva armatelor inamice. Dosarele acestui departament au fost depozitate în fondul 16196 al Arhivei Istorico-Militare de Stat a Rusiei (Moscova). Acest departament publica periodic liste ale militarilor fără grad ofiţeresc ucişi, răniţi şi daţi dispăruţi. În total, periodicul a adunat 2835 de numere, însumând 45360 de pagini şi aproximativ 1,8 milioane de nume. Fiecare număr era alcătuit, în medie, din16 pagini şi acoperea perioada de timp cuprinsă între august 1914 şi iulie 1916, însă fără a exista o consecutivitate cronologică.

Andrei EMILCIUC . OSTAŞII BASARABENI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (1914-1918). Vol.I. Ediţia a doua. Chişinău: Tehnica-Info, 2018 (F.E. -P. „Tipografia Centrală”). 562 p. 

Cercetătorul atrage atenţia la neajunsul substanţial al acestor liste: în primul rând, erorile la ortografierea numelor proprii şi a toponimelor româneşti; listele, în unele cazuri, erau alcătuite în baza datelor prezentate decătre combatanţi, în urma comunicărilor verbale, care nu totdeauna erau complete şi veridice; datele erauînregistrate de conţopişti, care nu cunoşteau limba română, împărţirea administrativ-teritorială a Basarabiei şi toponimiile locale. Ca rezultat, multe nume au fost exagerate.

 Importanţa teoretică şi practică a lucrării este determinată de faptul că rezultatele investigaţiilor ştiinţifice pot fi utilizate atât în cadrul cursurilor normative şi speciale universitare, în procesul de pregătire a licenţiaţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, cât şi la elaborarea lucrărilor de sinteză în domeniul istoriei militare, în special, şi a istoriei moderne şi contemporane a Basarabiei şi Rusiei, în general, a istoriei Basarabiei în anii Primului Război Mondial, fiind de un real folos profesorilor, studenţilor şi tuturor celor care se interesează de istoria Primului Război Mondial.

Cu siguranţă, volumul va fi util și pentru cei ce se interesează de istoria localităţii de baştină, având ca subiect de cercetare sătenii căzuţi în anii Primului Război Mondial.

Mai multe detalii vezi aici: http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/18.p.108-110_120.pdf

Cartea este disponibilă la Biblioteca Publică Izbiște.

Școala din Izbiște –rază de lumină a satului,125 de ani

Verdeș Zaharia semnând autografe

Sâmbătă 9 noiembrie 2019 în incinta Sălii de Festivități a Gimnaziului Izbiște a avut loc lansarea cărții „Școala din Izbiște, rază de lumină, 125 de ani”, autor Verdeș Zaharia, fost profesor, ex directorul gimnaziului.

Gazda și moderatoarea evenimentului a fost dna Mîndru Gabriela, dierctor gimnaziu, care și-a exprimat încerderea și speranța că generațiile actuale de elevi vor avea doar de câștigat din studierea și lecturarea cărții, studiind evoluția învățământului în satul natal.

La eveniment au fost prezenți colectivul didactic actual al gimnaziului, foști profesori ce sunt în prezent la odihna bine meritată, absolvenți, elevi,săteni. Au fost prezenți și oaspeți de onoare ca Vladimir Soltanici, șef Direcția Educație Criuleni, dl Golban Gheorghe- ex-director general Direcția Educație jud.Chișinău. Să-și susțină colegul dar și prietenul au fost prezenți  dl Mircea Znagovanu, ex-director Gimnaziul Jevreni, Neamțu Valeriu ex-director Liceul Teoretic Cruglic, dl Vârlan Ion director Gimnaziul Ohrincea.

„Domnul Verdeș Zaharia a fost profesor prin vocație și destin. Și a fost o revelație pentru mine să aflu peste ani că ziua de 1 septembrie, zi importantă pentru toți elevii, profesorii, este și ziua de naștere a domniei sale.Nu pot să nu cred că a fost o precondiție a destinului, nu pot să cred că nu a fost ales pentru un scop atât de nobil – educația multor generații de oameni și dezvoltarea învățământului pe meleagurile izbiștene, iar această carte este cununa acestei munci titanice” a declarat în debutul evenimentului Larisa Verdeș, fostă absolventă a școlii, scriitoare, redactorul cărții lansate în cadrul evenimentului.

„Această carte este rodul muncii d-lui Zaharia, născut și educat în familia unor „gospodari băștinași…căruia destinul i-a programat diverse încercări în viață”, care și-a dedicat întreaga viață școlii, „profesie aleasă, căci omul se naște de domnul binecuvântat să iubească nu să urască”, precum avea să menționeze el singur –este reperul realizat al autorului, urma lăsată de el în istoria satului” a menționat în prefața cărții dl V.Soltanici.

Cartea are patru părți în care autorul oglinește treptat tot ceea ce a însemnat și înseamnă școala pe meleagurile izbiștene. În partea întâi se descriu date generale despre istoria localității și apariția primei școli parohiale, depănând firul istroriei până până la primele promoții și construirea noului edificiu al școlii în 1973. Patea a doua este dedicată cadrelor didactice foste și actuale ca în partea a treia să cuprindă biografiile absolvenților școlii ce au obținut succese în diverse domenii. Partea a patra este rezervată familiilor din Izbiște care au dat satului două sau mai multe cadre didactice, cum ar fi familia lui Toma și Stepanida Plămădeală cu trei copii pedagogi; Familia lui Ilie și Agafia Palamarciuc care a dat țării trei cadre pedagogice;  cuplul Alexei și Efimia Chetreanu, trei dintre copiii cărora au îndrăgit și urmat pedagogia. Partea a cincea a cărții este dedicată reflecțiilor, opinilor și aprecierilor foștilor elevi pentru școala natală, pentru profesori.

La eveniment a fost prezentă și dna Eugenia Gușilova fostă președinte a colhozului „S.Lazo”, cea care în 1973 a înmânat cheia simbolică a noii școli construite, micuților din clasa I-a. Dumneaiei și-a amintit de discursul scurt rostit atunci: „Îmi sunteți dragi, vă iubesc părintește, toți cei care astăzi treceți pragul acestei școli sunteți copiii mei, iar școala este casa voastră comună!”

Cuvinte calde pentru autor și foat pedagog au rostit: d-na Vera Stahi fostă profesoară a școlii; Burciu Nadejda director liceul Teoretic Cruglic; Cojocaru Tatiana, profesoară de franceză L.T.Cruglic; dna Mîndru Ludmila, medic; Iapără  Angela,profesoară, fostă absolventă a școlii din Izbiște; surorile Florescu Tamara, Dumitrașcu Zinovia, Croietoru Natalia(numele Palamarciuc), de asemenea profesoare, în trecut absolvente a școlii.

Flori și cuvinte de mulțumire a primit și dna Vereș Eugenia, soția dlui Zaharia, care la afel și-a dedicat viața tărâmului pedagogic și școlii din Izbiște, activând în școala din Izbiște peste 50 de ani.

Dl Verdeș Zaharia a mulțumit tuturor celor prezenți, a adus sincere mulțumiri familiei pentru susținere ,prietenilor și colegilor din anii de pe tărâmul pedagogic menționând că această carte este oglindirea celor 57 de ani de activitate pedagogică, 52 dintre care ia dedicat școlii din izbiște. Iar această ediție jubiliară o dedic colectivului de profesori ai gimnaziului de la începuturi până în prezent. Emoții răscolitoare a retrăit împreună cu decanii în vârstă a acestei instituții: Jenerenco Eugenia, Maria Cojocaru, Valentina Bocan precum și tinerele profesore Galina Loghin, Maria Verdeș.

Familia d-lui Verdeș Zaharia

Menționăm că cartea a văzut lumia zilei într-un tiraj de 100 de exemplare și conține date despre primele însemnări despre școala din izbiște ce datează din anii 1894, odată cu deschiderea șlcolii cu o singură clasă pe lângă biserica din sat – școala parohială. În anii 20-30 ai secolului XX școala parohială evoluează în școalaă primară de 7 ani, iar în 1937 este finisată constricția unui nou edificiu pentru școala din Izbiște, pe lângă acest edificiu central mai existând încă 5 locații în care au  învățat terelevii școlii din izbiște. Iar în 1956 a fost prima promoție de elevi ai școlii medii de cultură generală, adică fiind una din cele 350 de școli de acest tip care activau în republică. Anii 1960 învățământul din Izbiște este în progras datortă unui din cele mai puternice colective pedagogice din raion, iar numărul de elevi înmatriculați la Izbiște ating cifra de circa 750 de elevi. Și deja în 1973, se dă în exploatare un nou edificiu al școlii în care învățau peste 800 de elvi în 26 de clase. Iar din 1998 școala capătă statut de gimnaziu. Pe parcursul anilor școala a educat și învățat multiple generații care au obținut succese în diverse domenii.

În „Lectura Central” se numără bobocii!

Spre finalul programului Național „Lectura Cenral” vreau să „număr bobocii” și să evidențiez câțiva cititori eroi” din biblioteca mea și cărțile lor „eroine”. De fapt bobocii sunt deja numărați, grație catalogului electronic și deservirea utilizatorilor conform acestui fișier simplu, executat în Excel.

Așadar în primele 9 luni ale anului 2019:

 - La capitolul cel mai activ cititor din rândul maturilor, întâietatea o deține domnul Chetrean Gavril Dumitru, născut în 1941, cu circa 40 de cărți împrumutate de la Biblioteca Izbişte;

 - La capitolul cel mai activ cititor cu vârsta de până la 16 ani, întâietatea o deține  Valeria Jenerenco, elevă cl.IX-a  Gimnaziul Izbiște cu circa 44 de cărți împrumutate;

 - Poziția a doua o deține Carolina Verdes, elevă clVI-a,Gimnaziul Izbiște, cu circa 24 de cărți împrumutate;

 - Poziția a treia, totodată întâietatea printre citorii claselor primare este deținută de Măntăluță Angela Mihail, cu 21 de cărți împrumutate de la bibliotecă;

La capitolul cele mai citite cărți în 9 luni ale anului 2019 menționăm:

Locul -  ”Drumul Către libertate” de Yesomny Park, cu 28 de împrumuturi;

Locul II - Gironimo Stilton cu „Banda motanului”, citită de circa 24 utilizatori, mai bine spus de copii.

Locul III - a revenit cărților„Izbiște - satul izvoarelor” de Eduard Gherciu, monografia satului natal a fost solicitată de 23 ori; și „Amintiri din viitor” de Andreea Russo, solicitată le fel de 23 de cititori.

Mai menționăm cărțile: „Jurnalul unui puști”Kinney Jeff(22 de solicitări); Russo Andreea”Fata cu vise alb-negru” și „Acolo ubde femeile sunt regi” de Watson Christine, ambele solicitate de 21 ori.

La bibliotecă în primele 8 luni ale anului s-au înscris circa 422 de utilizatori, dintre care 241 sunt copii, au efectuat circa 4608 de vizite la bibliotecă solicitând circa 3336 documente, dintre care cărți 2889.

Cam așa e cu număratul bobocilor...
Spor la lectură, dragii mei!

Paralela 38...

Cărțile marchează sorți, creează oameni...cărțile eliberează popoare...

Este greu de crezut că în viața unui om să nu existe o carte care l-a marcat, l-a făcut să se oprească puțin și să mediteze asupra vieții lui, existența, lupta și tot ceea ce înseamnă veșnicie,materialism,vise…

Ba mai mult – eu cred că la fiecare etapă a vieții este câte o carte care ne impresionează astfel încât o citim și o răscitim de nenumărate ori pe parcursul vieții, de parcă am căuta să simțim la nesfârșit acel fior care te-a cucerit când ai înțeles mesajul profund al cărții, mesaj care a fost doar pentru tine, mesaj pe care alții nu l-au înțeles sau l-au înțeles în felul lor. Dacă ai găsit un om pe care l-a marcat aceeași carte și ți-a completat gândurile, atunci bucură-te – nu ești singur. Dacă nu ai găsit pe nimeni, atunci bucură-te și mai mult - înseamnă că ești unic pe Terra!

Prima carte care m-a marcat, de fapt e și prima carte pe care am citito a fost „Ariciul în ceață” de Serghei Cozlov. Am citit cred în copilărie această carte de mai mult de 100 de ori, și pe câte eram eu de copil pe atât de mature erau întrebările pe care mi le-am dat după lectură. Adică eram și eu ca „un arici în ceață”, iar fraza dialogului dintre cei doi prieteni, ursulețul și ariciul:

 -Încearcă să-ți imaginezi că eu nu exist, în general, înțelegi?...m-a făcut să sar ca ars de pe cuptorul bunicii și să mă întreb singur pe mine: „Cum ar fi dacă eu nu aș fi…sau cum ar fi fost dacă eu nu eram???” Știu, e o întrebare cam ciudată pentru un băiețel de 6 ani, mai ales când încerci să pătrunzi imaginar într-o lume în care tu nu ești. E ca și cum ai încerca să privești Universul  dintr-o parte….

Cartea care mi-a marcat adolescența a fost „Galopul cailor de lut” de regretatul Victor Dumbrăveanu, mai bine zis acest „galop” e jurnalul unui adolescent sau „caietul de confesiuni a lui Marin A cu toate frământările și relațiile celei mai zbuciumate perioade ale vieții. Am început să-mi fac notițe despre viața mea și chiar mult timp am dus „jurnalul meu de bord” și visam că într-o zi îl voi face public ca și eroul meu – Marin A. … dar la un timp meandrele vieții au fost atât întortocheate, încât unele „confesiuni” proprii mă strădui nici să nu le rostesc  în gândul rugăciunii,  nemaivorbind să le fac ca cineva să se întrebe de e posibil să fi fost așa.

Tinerețea mi-a fost marcată de cronicarul istoric de înaltă aventură, neobositul -  Alexandre Dumas père, prin opera sa „Contele de Monte Cristo”. Viața lui Edmond Dantes, m-a făcut să nu dau nici un ban pe relațiile dintre oameni, naivul de mine, la acea vreme, a lumii ideale. Câteodată mă urăsc că am citit acea carte…reflecțiile căreia m-au făcut să nu am încredere în nimeni, iar frica de o „hârtie albă și un stilou”, arma trădării prin denunțul mârșav a tânărului căpitan, e și azi mai actuală ca oricând. Merecdes…frumoasa catalană … dragostea ei a durat doar 6 luni, cam atât trebuie să te încrezi și azi în acest sentiment. Dar nu e bine fără rău și rău fără bine: în viața fiecăruia dintre noi apare la un moment dat un „abate Faria”, pentru a evada de însă-și noi și de a ne metamorfoza pentru a face dreptate, răzbuna, pedepsi și de ce nu răsplăti un prieten adevărat…dacă mai sunt din ei și reali. Eu încă îl aștept pe „abatele” meu să mă scoată din „ceață”.

Cartea lecturată pe nerăsuflate , și care pot spune că mi-a marcat maturitatea este „Drumul către libertate” de Yeonmi Park.  Acest „drum” – reprezintă autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord. Geografic vorbind este vorba despre câteva ore de drum, două- trei sute de kilometri pentru a ajunge dintr-o Coree în alta, dar de fapt pentru tânăra Yeonmi s-a transformat într-o evadare de mii de kilometri: prin China, deșertul Gobi, capitala Mongoliei, ca în sfârșit să fie liberă. Nici nu mai amintesc despre cele trăite în acest lung drum al libertății.

Nu! Nu mă gândeam atunci la „norocul” meu de a mă naște într-o țară democratică, că nu știu de foame, persecuții etc. Mă întrebam ce trebuie să facem noi, moldovenii, pentru a fi într-adevăr liberi? Nu avem de trecut nici o „paralelă 38”(linia de marcaj, hotarul de aproape șapte decenii  dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud)pentru a fi liberi la noi acasă.

Unicul lucru ce trebuie să-l facem este să citim. Să citim despre cine suntem , cine au fost strămoșii noștri, de unde venim, încotro mergem…. Să citim despre lupta multor popoare în drumul lor către libertate … libertate în adevăratul sens al cuvântului.

Cartea este o armă puternică, singura armă care cucerind, eliberează.

Citiți pentru a fi liberi!

Don Quijote fantasticul!

Sfârșit de vacanță.

În bibliotecă intră trei adolescente, cititoare a bibliotecii. Returnează cărțile citite și încep a explora rafturile în căutarea altor cărți pentru lectură. 

Că doar e august! E augustul în care nu e nici o zi fără gândul la carte!

Fetele cunosc bine biblioteca, știu unde se află fiecare gen de literatură, accesul la fondul  de carte e liber,  așa că nu intervin. Cred că își vor alege câte un roman două de dragoste sau ceva de viață. Sunt  numai bune de citit în vacanță. Dar după ceva timp de căutare, fetele sunt în încurcătură.

„Numai să nu-mi ceară sfatul – mă gândesc eu, fiindcă întotdeauna dau greș atunci când recomand cărți pentru lectură adolescenților, mai ales pentru fete - că ele au gusturi prea fine sau prea rebele…

Dar, vorba ceea: ”De ce ți-e frică de aia nu scapi !”:

- Domnul bibliotecar recomandați-ne vă rugăm  niște romane de aventură, peripeții, mistică...

- Hmmm… v-aș putea recomanda câteva romane de aventură din clasicii universali, dar îmi e frică să nu vă pară prea „băiețești”…

- Nu...nu! Nu vă faceți griji - tocmai de astea și căutăm: un final de vacanță cât mai „băiețesc”!

- OK! Înțeles! Atunci vă sugerez să citiți „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien, „Douăzeci de mii de leghe sub mări”, de Jules Verne. „Don Quijote de la Mancha” de  Miguel de Cervantes, „Simbolul pierdut”de Dan Brown, aproape tot de Al. Dumas tatăl...

- O nu! Noi vrem ceva gen „Prințul Fractal”, „Agentul Cormac”,„Pământul lung” sau continuarea la „Mila 2.0”...

- Păi asta e fantastică pură!

- Hmmm... pentru noi „Don Quijote” e fantastică pură... da așa despre oameni androizi, lumi paralele etc., - e ceva normal.

Daaaa….mă scarpin eu la ceafă: nebănuite sunt preferințele pentru lectură și pe cât de reală pe atât e de și fantastică lumea cărților!

August - un sfârșit de vacanță fantastic!

Tinerețe fără bătrânețe și carte fără de moarte…

Margareta Bobeico, fostă profesoară,
e unul din cei mai activi cititori vârstnici.

"Intr-o zi vei fi indeajuns de batran pentru a incepe din nou sa citesti basme."

C.S. Lewis

Bătrânii…Enigmaticii și cuminții noștri bătrâni…

Când intră pe ușa bibliotecii, se schimbă totul: timpul se oprește pe loc. Lăs orice activitate și sunt ochi și urechi la tot ce spun, la tot ce doresc și mai ales la tot ce vor să citească.

Cel mai mult îmi place să-i admir cum își aleg cărțile pentru lectură. Atent, cumpătat, pipăind, răsfoind fiecare carte. Câteodată am impresia că vor să le simtă și mirosul. Se opresc la câte o pagină citesc un fragment, meditează, răsfoiesc mai departe, citesc alt fragment, o închid cu grijă, o pun alături. Din vreo 10-12 cărți selectate, pun deoparte vreo 2-3. Nu se grăbesc deloc: alegerea cărții pentru lectură pentru ei nu este un proces ci mai degrabă un ritual în care trebuie evidențiată fiecare mișcare. Aleg în așa fel de parcă de conținutul și tematica cărții pe care urmează să o citească depinde viața lor de mai departe. Poate o fi așa…da poate ei mai caută în cărți viața de odinioară? La final se uită cu jale la brațul de cărți rămas pe masă. Eu le propun să ia mai multe cărți, ei refuză politicos:

-          Îmi ajung…și apoi voi veni mai des la bibliotecă, îmi place aici. Aș citi aici dar parcă incomodez. Și încă ceva: cartea trebuie să stea în bibliotecă, dacă întreabă cineva de ea?

…Interesantă abordare, până mă și sfiesc să răspund ca să nu dau greș la mersul gândurilor.

Alteori  încerc să le propun câte o carte să o citească:

-      Ştii dragul moşului viaţa s-a schimbat,este mai greu de trăit, şi cărţile de acum nu prea le înţeleg, dar aş vreau să citesc o carte care am citit-o de mai multe ori în tinereţe:”Pămînt desţelinit” de M. Şolohov,dar nu cred că este în bibliotecă,este veche tare”- la care eu rapid î-i ofer cartea: 

-      Ţine nea Costache, această carte va pleca din bibliotecă odată cu plecarea „ultimului mohican” din generaţia care s-a născut într-un  sistem şi încearcă să supravieţuiască în alt sistem.

Am un cititor care în fiecare an printre alte cărți citește una și aceeași carte: «Вечный зов» de Anatolii Ivanov, chiar am fost curios și am întrebat ce a găsit interesant în acea carte de o citește a câta oară?

-               -  Ehe….citeșteo și tu și o să vezi cum au trâit, iubit, urât  și creat oamenii, totodată supraviețuind unei revoluții și trecând prin două războaie, mi-a răspuns nea Nichita.

Da și într-adevăr, răsfoind am dat de un fragment și am îțeles de ce totuși e „Veșnica chemare„ la care răspunde bătrânelul meu: „….зло существует вековечно, оно очень цепкое, оно пустило длинные корни, и борьба с ним будет еще долгой, упорной и жестокой. Она будет кропотливой. Будут еще, может быть, и войны, страшные и разрушительные, во всяком случае - намного страшнее и разрушительнее.Но в конце концов победит добро, потому что в этом именно и суть и смысл жизни.”

Mătușa Alexandra, vine întotdeauna cu un bilețel, sau trimite pe cineva. În bilețel e scris titlurile și autorii și întotdeauna sunt curios ce e scris acolo, fiindcă întotdeauna solicită cărți de care chiar nu prea am auzit, spre regretul și rușinea mea.

      -   De unde te inspiri, mătușă Alexandra?

-                   --  N-o că n-o să-ți spun! N-o că n-o să mă crezi. De la Radio Moldova! În lumea internetului și televiziunii sunt o ascultătoare fidelă a radioului.

Așa și nu am făcut încă rost de recenta ei solicitare: „La cântatul cocoșilor” de Ana Lupan și „Pelinul, iarba văduvei” de Lidia Mișcenko.

Doamna Margareta Bobeico(în fotografie), fostă profesoară, e unul din cei mai activi cititori vârstnici. Iubește să citească doar cărți apărute recent și este o pasionată a romanelor detective. Când îi propun vreun detectiv mă avertizează îndată:

-                  --  Numai să nu fie de Agatha Christie, că le știu pe de rost deja!

Le cunosc la toți preferințele: bătrânica Vera iubește să citească povești, cel mai mult se bucură când împrumută din colecția veche povești populare maghiare, engleze, indiene etc.; nea Simion îi place să citească despre război; lui nea Nichita îi plac poeziile și literatura scriitorilor clasici ruși; moș Vasile adoră cărțile lui Nicolae Esinenco, d-lui Gavril îi place politica și geografia, ș.a.

Bătrânii…Enigmaticii și cuminții noștri bătrâni…

Cei ce au rămas tineri în suflet și sunt o carte ce trebuie citită măcar din când în când. Cele mai multe lecții de viață le poți împrumuta de la ei. Ador să stau la taifas cu „mohicanii” de altă dată. De nenumărate ori am rescris istoria ascultându-i, istoria pe care nu o veți găsi în manuale.

Viața nu a fost cruntă cu ei, viața e cruntă cu noi, generațiile actuale…  așa consideră Ei. Și cine știe poate chiar au dreptate.