 |
| Foto Adrian Musteață,Secvențe de la piața Izbiște |
Duminică dimineața, ora 7-00.Piața de la
Izbiște forfotește de lume, toți cumpără, vînd, fac schimb..mai în scurt un
iarmaroc agricol îmbinat cu produse textile și de uz casnic … Și în general aici se vinde tot ce
se poate de vîndut. Întotdeauna ziceam că piața duminicală de la Izbiște se
aseamănă cu o partidă de amor, a doi amanți îndrăgostiți, ce nu s-au văzut demult:
o dată pe săptămână,se începe spontan, la ora 6 dimineața deja e plin de lume,
toți cu repeziciune cumpără, vând…ca deja la orele 10 să fie pustiu, de parcă
nici nu a fost aici lume de prin tot raionul Criuleni și Dubăsari, ba chiar și
cei din capitală vin cînd vor să cumpere un produs sută la sută de casă(sau cum
e la modă acuma: ecologic)
Stau după
tejghea și nu prea reușesc să fac față cumpărătorilor: porcul de duminica asta
s-a nimerit taman cum e mai bine.Nu e nici gras, nici slab, slănina este moale
și cu straturi subțiri de carne, șoricul are o aroma plăcută de fum, iar „macra”
e rozovie și fără prea multă „jîlcă”… Nu degeaba iam combinat hrana : periodic
crudă, periodic fiartă.Viața te învață să fii specialist în toate…Din cei 6
gospodari care-și vând azi porcii în acest pavilion, se pare că eu voi fi
primul care-și va termina marfa și cam pe la ora 8-00 o să fiu deja
acasă.Primul cumpărător l-am avut la ora 5 jumate.Erau doi flăcăi care au
cumpărat tot șoricul, zicând că bere vor găsi câtă vrei, da șoric deja la 7-00
nu vor mai găsi.Așa că dacă vreți să cumpărați ceva calitativ de la piața Izbiște,
tre să vă treziți cu noaptea-n cap.
Observ că
intră în pavilion o bătrânică și se oprește la prima tejghea.Ceva
întreabă.Vânzătorul strânge din umeri.Merge spre a doua tejghea, gospodarul îi
expică ceva, îi demonstrează…Parcă mii cunoscută bătrânica asta…dar nu-mi
amintesc de unde. Deja e la tejgheaua mea.
- Bună ziua
Alexandru!
- Bună ziua
doamnă N…., abia acuma am cunoscut-o după glas: a activat ca bibliotecară
într-un sat vecin toată viața, și chiar am avut ocazia să fim colegi vriun an și
chiar la ea în biblioteca am fost.A ieșit la pensie acum vreo 3-4 ani.
- Ce
faci?Cum merge serviciul?Mai lucrezi la bibliotecă?Văd că deja ești
neguțător…de la început ziceam eu că n-o să reziști tu mult timp.Așa tinerel
să-ți iei așa hal pe cap…Și bine ai făcut!Cu salariul de bibliotecar bătrânețile
nu-ți vor fi dulci…
- Ba nu! Nu
aveți dreptate. Încă lucrez la bibliotecă. Cât despre azi…,dar mă rog…fac și eu
ce pot.Vorba ceea cine poate oase roade, cine nu…Dumneavoastră cum?Nu vii dor
de bibliotecă?De copii?S-au schimbat multe în ultimii ani…și încă se va
schimba.Deja nu mai sunt acele biblioteci tradiționale, ne modernizăm…
- Ăăăăă…a
dat a lehamite din mână bătrânica și mi-am dat seama că nu vrea să continue
discuția pe tema asta.Nu că nu ar vrea, dar nu vrea să-și răscolească
amintirile deo viață trăită pe jumate printre cărți…
Bătrânica
dădea semne de plecare, dar în ultimul moment, văzând că tejgheaua mea e ultima
din pavilion, s-a răzgândit și m-a întrebat oarecum cu sfială:
- Știi, am
vrut să te întreb tu nu ai vrio sacoșă pentru topitură?
(Pentru
topitură, înseamnă bucățele de slănină,șoric,poate câte o bucățică de carne cu
jilcă, adică niște semiresturi care se formează în procesul de măcelărie a
cărnii, toate aceste așchii le punem într-o sacoșă, și sunt cel mai ieftin
produs ce se poate vinde dintr-un porc.Și în afară de faptul că să topești
aceste resturi, să faci un pic de untură de casă,nu merg la nimic.)
- Nuuuu…din
păcate am vândut-o deja. Vă dau o bucată de slănină cu tot cu șoric: puteți să
o afumați, marinați…, e foarte moale și gustoasă, încercați.
- Nu, nu
mulțumesc…nu doresc
- Vă cedez
și la preț, zic eu înțelegând că în bani e problema…și în general eram hotărât
chiar să-i dau la un preț simbolic ca să nu zică că io dau de pomană.Și deja
împachetam slănina ca să io ofer.
Bătrănica,
fosta bibliotecară însă ieși pe ușă fără să privească înapoi.Am vrut să mă
pornesc parcă din urma ei, dar măcelarul care mă ajuta la piață, m-a oprit cu
un gest:
-Vine în
fiecare duminică, și în afară de ce rămâne pentru topit nu cumpără.O singură
dată a cumpărat cîteva costițe, dar și atunci zicea că e ziua ei de naștere.
L-am
crezut, deoarece el e în acest pavilion în fiecare duminică, eu doar de 2-3 ori
pe an.
M-a pus pe
gânduri această întîmplare care pare a fi banală…Ei și ce dacă vine în fiecare
duminică la piață? Ei și ce dacă nu
cumpără decât doar niște semirămășițe? Ei și ce dacă nu-i ajung banii din
pensie? Ca ea sunt zeci de mii de pensionari din țara asta…o să zică mulți.
Eu însă ne-am văzut pe noi toți bibliotecarii prin această bătrânică, fostă colegă….Săraci, sfioși…dar mândri!E rușinos pentru noi să recunoaștem că nii
greu.Și e josnic pentru noi să ni se dea ceea ce e în plus…ne mulțumim cu ceea
ce ne ajunge și niciodată nu cerem ceea ce merităm.
Și în
general: A CUI NOI SUNTEM?Că nu prea înțeleg?
Nu prea am
auzit să fi fost greve pe la bibliotecă sau cineva să ne atragă atenția la modul serios…profesori da, medici da, șoferi
da…bibliotecari ba.Ori poate ei toți se ocupă cu ceva, noi cu nimic?!
Sau poate ne
sfiim că prea des se cam aude: Ei ce mai face și ăsta o zi de asta la
bibliotecă!?Ei ceo mai fi făcut și asta
toată viața la bibliotecă!?
Zău, pe
cuvântul meu, cineva va lua una peste moacă vreo dată pentru astfel de
întrebări….
 |
| Foto Adrian Musteață. Secvențe de la piața Izbiște |
