Ei?Ce mai faceți și voi o zi de asta la bibliotecă?

Foto Adrian Musteață,Secvențe de la piața Izbiște

Duminică dimineața, ora 7-00.Piața de la Izbiște forfotește de lume, toți cumpără, vînd, fac schimb..mai în scurt un iarmaroc agricol îmbinat cu produse textile și de uz casnic … Și în general aici se vinde tot ce se poate de vîndut. Întotdeauna ziceam că piața duminicală de la Izbiște se aseamănă cu o partidă de amor, a doi amanți îndrăgostiți, ce nu s-au văzut demult: o dată pe săptămână,se începe spontan, la ora 6 dimineața deja e plin de lume, toți cu repeziciune cumpără, vând…ca deja la orele 10 să fie pustiu, de parcă nici nu a fost aici lume de prin tot raionul Criuleni și Dubăsari, ba chiar și cei din capitală vin cînd vor să cumpere un produs sută la sută de casă(sau cum e la modă acuma: ecologic)

Stau după tejghea și nu prea reușesc să fac față cumpărătorilor: porcul de duminica asta s-a nimerit taman cum e mai bine.Nu e nici gras, nici slab, slănina este moale și cu straturi subțiri de carne, șoricul are o aroma plăcută de fum, iar „macra” e rozovie și fără prea multă „jîlcă”… Nu degeaba iam combinat hrana : periodic crudă, periodic fiartă.Viața te învață să fii specialist în toate…Din cei 6 gospodari care-și vând azi porcii în acest pavilion, se pare că eu voi fi primul care-și va termina marfa și cam pe la ora 8-00 o să fiu deja acasă.Primul cumpărător l-am avut la ora 5 jumate.Erau doi flăcăi care au cumpărat tot șoricul, zicând că bere vor găsi câtă vrei, da șoric deja la 7-00 nu vor mai găsi.Așa că dacă vreți să cumpărați ceva calitativ de la piața Izbiște, tre să vă treziți cu noaptea-n cap.

Observ că intră în pavilion o bătrânică și se oprește la prima tejghea.Ceva întreabă.Vânzătorul strânge din umeri.Merge spre a doua tejghea, gospodarul îi expică ceva, îi demonstrează…Parcă mii cunoscută bătrânica asta…dar nu-mi amintesc de unde. Deja e la tejgheaua mea.

- Bună ziua Alexandru!

- Bună ziua doamnă N…., abia acuma am cunoscut-o după glas: a activat ca bibliotecară într-un sat vecin toată viața, și chiar am avut ocazia să fim colegi vriun an și chiar la ea în biblioteca am fost.A ieșit la pensie acum vreo 3-4 ani.

- Ce faci?Cum merge serviciul?Mai lucrezi la bibliotecă?Văd că deja ești neguțător…de la început ziceam eu că n-o să reziști tu mult timp.Așa tinerel să-ți iei așa hal pe cap…Și bine ai făcut!Cu salariul de bibliotecar bătrânețile nu-ți vor fi dulci…

- Ba nu! Nu aveți dreptate. Încă lucrez la bibliotecă. Cât despre azi…,dar mă rog…fac și eu ce pot.Vorba ceea cine poate oase roade, cine nu…Dumneavoastră cum?Nu vii dor de bibliotecă?De copii?S-au schimbat multe în ultimii ani…și încă se va schimba.Deja nu mai sunt acele biblioteci tradiționale, ne modernizăm…

- Ăăăăă…a dat a lehamite din mână bătrânica și mi-am dat seama că nu vrea să continue discuția pe tema asta.Nu că nu ar vrea, dar nu vrea să-și răscolească amintirile deo viață trăită pe jumate printre cărți…

Bătrânica dădea semne de plecare, dar în ultimul moment, văzând că tejgheaua mea e ultima din pavilion, s-a răzgândit și m-a întrebat oarecum cu sfială:

- Știi, am vrut să te întreb tu nu ai vrio sacoșă pentru topitură?

(Pentru topitură, înseamnă bucățele de slănină,șoric,poate câte o bucățică de carne cu jilcă, adică niște semiresturi care se formează în procesul de măcelărie a cărnii, toate aceste așchii le punem într-o sacoșă, și sunt cel mai ieftin produs ce se poate vinde dintr-un porc.Și în afară de faptul că să topești aceste resturi, să faci un pic de untură de casă,nu merg la nimic.)

- Nuuuu…din păcate am vândut-o deja. Vă dau o bucată de slănină cu tot cu șoric: puteți să o afumați, marinați…, e foarte moale și gustoasă, încercați.

- Nu, nu mulțumesc…nu doresc

- Vă cedez și la preț, zic eu înțelegând că în bani e problema…și în general eram hotărât chiar să-i dau la un preț simbolic ca să nu zică că io dau de pomană.Și deja împachetam slănina ca să io ofer.

Bătrănica, fosta bibliotecară însă ieși pe ușă fără să privească înapoi.Am vrut să mă pornesc parcă din urma ei, dar măcelarul care mă ajuta la piață, m-a oprit cu un gest:

-Vine în fiecare duminică, și în afară de ce rămâne pentru topit nu cumpără.O singură dată a cumpărat cîteva costițe, dar și atunci zicea că e ziua ei de naștere.

L-am crezut, deoarece el e în acest pavilion în fiecare duminică, eu doar de 2-3 ori pe an.

M-a pus pe gânduri această întîmplare care pare a fi banală…Ei și ce dacă vine în fiecare duminică la piață? Ei și ce dacă  nu cumpără decât doar niște semirămășițe? Ei și ce dacă nu-i ajung banii din pensie? Ca ea sunt zeci de mii de pensionari din țara asta…o să zică mulți.

Eu însă ne-am văzut pe noi toți bibliotecarii prin această bătrânică, fostă colegă….Săraci, sfioși…dar mândri!E  rușinos pentru noi să recunoaștem că nii greu.Și e josnic pentru noi să ni se dea ceea ce e în plus…ne mulțumim cu ceea ce ne ajunge și niciodată nu cerem ceea ce merităm.

Și în general: A CUI NOI SUNTEM?Că nu prea înțeleg?

Nu prea am auzit să fi fost greve pe la bibliotecă  sau cineva să ne atragă atenția la modul serios…profesori da, medici da, șoferi da…bibliotecari ba.Ori poate ei toți se ocupă cu ceva, noi cu nimic?!

Sau poate ne sfiim că prea des se cam aude: Ei ce mai face și ăsta o zi de asta la bibliotecă!?Ei ceo mai  fi făcut și asta toată viața la bibliotecă!?

Zău, pe cuvântul meu, cineva va lua una peste moacă vreo dată pentru astfel de întrebări….

Foto Adrian Musteață. Secvențe de la piața Izbiște