Curaj pentru schimbare!

Se spune că omul ajunge la o etapă a vieții cînd știe  răspunsurile la toate întrebările, dar deja e prea târziu ca să mai poată schimba ceva... (Gh.Caraseni ,Atelierul I :Sporirea durabilității ABRM și impulsionarea colectării fondurilor)

În dependență de maxima de mai sus, proiectul „Consolidarea instuțională a Asociației Bibliotecarilor din Republica Moldova” a venit într-o etapă de dezvoltare a  asociației cînd sunt încă multe întrebări fără răspunsuri, e timpul și se poate schimba spre bine multe aspecte organizaționale. Deci mai este loc pentru dezvoltare.

Ce a fost pentru mine acest proiect? În primul rând o  provocare la care nu am crezut că voi putea face față( poate chiar mi s-a părut că am făcut) Dar întotdeauna o provocare o întîmpini cu curaj. Dar ce înseamnă să ai curaj? Curaj înseamnă cînd ai frică dar mergi înainte.(Gh.Caraseni, Atelierul Nr 3: Dezvoltarea proiectelor ABRM) Cu curaj am mers în acest proiect.

Iar acum în cadrul Conferinței anuale a ABRM sunt printre cei 20 de lideri ai proiectului. Nu știu…mă simt stângaci…. Cam așa a fost și în cadrul proiectului: la început am fost „elev” - stând cuminte în bancă, apoi am fost „student” – luând aminte ce spun colegele mele: adevărații lideri ai asociației,. Mai apoi am m-am simțit „liber” –  spunându-mi și eu părerea….și abia acum în cadrul Conferinței  am fost și eu un „lider”…. Un lider nu în fața a peste 200 de bibliotecari, membri ai asociației, ci am fost lider pur și simplu în fața mea, în ochii mei.

În rest ce pot spune despre munca în cadrul atelierelor de lucru a proiectului? Mă repet și spun că am fost în primul rând un student capabil: am stat cu două carnete pentru notițe în față . În unul notam tot ce auzeam nou de la colegii mei…. Coelgii de proiect sau echipa… e greu să faci față unei provocări cînd lucrezi într-o echipă de profesioniști. Profesioniști care au stat la baza formării asociației și sunt nucleul ei de la primele începuturi. Nici nu încerc să dau nume, fiindcă absolut toți au fost peste nivel,selectați probabil „după sprânceană ”( vorba moldoveanului).  

 În celălalt carnet notam tot felul de maxime, aforisme, cugetări despre viață, dezvoltare și pur și simplu despre relații …. Și toate aceste cugetări le notam de la d-l Gh. Caraseni – o enciclopedie în picioare despre tot ce este legat de domeniul asociativ, un psiholog și un profesor înăscut, un diplomat și un tactician fără pereche …și în sfârșit un umorist desâvărșit. Probabil că se va îndrăgosti însăși de el dacă va citi aceste rânduri(vorba domniei sale….apropo: maxima despre etapa vieții omului cînd știe răspunsurile la toate întrebările dar nu mai poate schimba ceva și definiția curajului am notat-o tot de la dumnealui, la seminare).

Nici acuma nu pot spune cu exactitate unde mă aflu eu în ierarhia organizațională a asociației: acel arbore rămuros…. Am urcat vreo creangă sau stau timid încă la umbra coroanei sale…

Dar una pot spune cu certitudine: sunt bibliotecar! Dar ce înseamnă să fii bibliotecar? Înseamnă să-ți faci munca cu dăruire și să servești impecabil utilizatorii. Dar ce înseamnă să fii un bibliotecar de succes? Înseamnă să-ți faci munca și un pic în plus.

Mai pot spune că sunt membru ABRM ! Dar ce înseamnă să fii membru ordinar al asociației: înseamnă să respecți statutul asociației și să achiți la timp cotizația de membru. Dar ce înseamnă să fii membru de succes al ABRM? Înseamnă, pe lîngă  cotizație și statut, să te impici în viața asociației, să dai dovadă de inițiativă și….. să ai curaj!

Vă doresc tuturot colegilor să fiți bibliotecari de succes și membri ai ABRM de succes!

Asociației îi doresc ca să mai fie în așa etape a dezvoltării cînd vor mai fi  întrebări fără răspunsuri și posibilitate de a schimba,influența lucrurile, va ma fi loc de dezvoltare!

Deci vă doresc: CURAJ pentru SCHIMBARE!

 

Carte surioară….sau noi știm unde este biblioteca.

E posibil ca mie să-mi fie rușine vreo dată să spun că m-am născut în Republica Moldova…. E posibil ca entuziasmul meu pentru profesie să fie pe sfârșite…E posibil ca să nu fiu Eu din cauza materialului…

Dar e imposibil  că acești copii să uite vreo dată unde se află biblioteca, ce este aceea bibliotecă, ce este o carte, cum se face o carte,  ce este un erou din carte... 
E imposibil ca ei să nu știe cine sunt pilonii pe care se sprijină veșnicia: cartea, lectura și Ultima Redută care încă nu a căzut –BIBLIOTECA !!!

Am citit, am spus poezii,am demonstrat eroii din povești colorați de copii, am demonstrat cărțuliile făcute de micuți, am cântat și am dansat, am servit biscuiți din bugetul bibliotecarului….parcă e tot…Și toate acestea azi 1 octombrie - o zi obișnuită de muncă la BIBLIOTECĂ, Împreună cu picii grupei pregătitoare grădinița „Andrieș”s.Izbiște, și educatoarea Rusu Olesea.

Eu zic că încă totul e bine… mai avem pițin timp, mai avem entuziasm !

Carte surioară....https://youtu.be/Y6KfmnibfK4
Dansăm la bibliotecă...https://www.youtube.com/watch?v=mMxiNIq6iWA

C'est la vie...C'est la Moldavie - sau folclor cules din rutiere.

Foto:Adrian Musteață

 O rută suburbană, două consătene stau pe scaune și discută în drum spre casă:

-- Hei bună dragă! Ce se mai aude în mahalaua din deal? Cine-și face casă peste drum de tine? E frumușică casa, dar cam încet se ridică...deja de cățiva ani și încă nu e gata.

--- Eeee, dragă, eu un băiat dea Veronicăi lui Mahu, băiatu cel mai mic care o terminat facultatea și s-o întors în sat, lucrează în centru raional la o asociație, azil...nici nu mai știu ce. E cuminte băiatu,soția tot lucrază la școală, au și doi copii mici. Parcă-s bravo da nu-i duce capul la nimic de-o rămas ei aici în sat…. s-o șteargă de aici.

---- E în sat!?Da cei prost?Da nu a avut noroc Veronica de copii… Și cea mai mare fată e pe la Ungheni, tot îi învățătoare. Ce folos că-s cu carte da tot îs proști de sunt aici. Eu să fiu în anii lor m-aș duce undeva prin Italia la spălat podele , da nici aici nu stau… Că cine se duce acolo vine om!

---- Da ai dreptate…n-are noroc Veronica de copii, se zbat ca peștele pe uscat.

---- Da ai văzut, fa Sofie, ce mașînă frumoasă  gonește prin sat de vreo cîteva zile? A cui să fie?

---- Eeee, dapui este a unui băiat dea lu tanti Zina, de lîngă magazîn. Vaniușa mi se pare că îl chiamă. Îi în Germania băietu, o venit și o făcut remont evro la măsa în sarai.

---- Ăida!? În Germania?O-ho-ho! Chiar îi Vaniușa cela? Da cii de baravo! Eeee, că tare rău băiat mai era, nici școala nu a terminat, cînd și cătai era pe terenul sportiv, că de la mine de acasă se vede terenu ca în palmă. Cu chiu cu vai io pus învățătorii 5, ca să aibă și el un document. Da iaca amu îi bravo! O răzbătut băietu în lume, are măsa cu ce se mîndri! Mai are o fată și e prin Grecia sau Cipru…anu trecut o fost acasă: frumoasă ca o prințăsî…  Mare noroc mai are tanti Zina de copii… Baravo lor!

---- Da! Îi drept fa! Ai mei tot mîșcîiau a liceu, universitate… Le-am zis să plece în lumea mare să fie și ei oameni!

În loc de epilog….Norocul întîi rîde apoi plânge. Moldova întîi plânge apoi....plânge.

Singură în fața scării sau.....prima dată la bibliotecă.

Uneori uităm că se merită tot efortul pentru un singur om...

Eleonora este o cititoare fidelă a Bibliotecii Publice Izbiște de mai mulți ani. La început venea cu prietena ei, o aștepta afară până ce prietena lua alte cărți pentru ea și apoi plecau împreună…. Îmi părea rău că nu intră în bibliotecă, îi citeam pe chip disperarea….

 Pe urmă prietena a plecat la studii, curier între bibliotecă și Eleonora a devenit mama ei: de câte ori venea pe la oficiu poștal intra cu corespondența și doleanțele Eleonorei, îmi povestea că îi vine greu fiindcă câteodată nu prea nimerea cu cărțile pentru fata de acasă.

 Mai apoi, odată cu acțiunea „Biblioteca vine acasă la tine” implimentat în bibliotecă, am inclus-o pe Eleonora în lista de beneficiari ai acestei acțiuni: un simplu mesaj pe o rețea de socializare și eram cu cărțile comandate, personal la ea acasă. Așa a durat cam un an…

Vă întrebați de ce nu intra în bibliotecă? M-a chinuit și pe mine mult această întrebare… dar întotdeauna din lipsa materialului nu puteam implimenta spiritualul.

Dar iată în sfârșit a pășit pragul bibliotecii! Datorită rampei de acces construite împreună cu primarul satului și câțiva voluntary. Cheltuielile au fost cât se poate de corespunzătoare bugetului minuscul de care dispune biblioteca: ceva metal, ciment și voluntariat. Am încercat să fie cât mai aproape de standartele coerspunzătoare: lățime, balustrade de ambele părți…. Dar cu panta nu prea am avut posibilitate. La înălțimea ușii de la clădire trebuia o rampă cu o lungime de vreo 11 m, noi am avut la dispoziție doar 7m.

Mai aveam căteva lucrări de efectuat la rampă: vopsirea scărilor, perilei, ușei de la intrare.Planificam că voi face o mică deschidere  a acestei rampe cu invitația Eleonorei, în cadrul Festivalului Național al Cărții și Lecturii, dar nu a fost să fie: Eleonora cum a auzit de rampă – a și venit la bibliotecă. Când am văzut că deschide ușa am înlemnit: a urcat ajutată puțin de o elevă. Pentru prima dată iam făcut o excursie prin bibliotecă, iam promis că o să apelez la ajutorul ei în calitate de voluntar în activitățile bibliotecii, proiecte, NOVATECA(un partener al progrmei NOVATECA trebuie neapărat să aibă rampă de acces pentru persoane cu dezabilități.) Am întrebat-o de rampă, a spus că e bună dacă a deschis singură ușa bibliotecii.

Lucrând la rampă mulți săteni mă întrebau pentru ce o construim…După ce ascultau explicația dădeau o singură întrebare: „Cum atâta efort pentru o singură persoană? Atâtea cheltuieli pentru ca un om să poată păși pragul bibliotecii? Se merită oare? ” . Răspuns categoric: DA! Îmi pare rău numai Eleonora că a durat atâta.

Anul trecut demararea Festivalului Național al Cărții și Lecturii m-a prins cu cărțile în geantă la Eleonora acasă… Anul acesta Festivalul a prins-o pe Eleonora în bibliotecă, cu cărțile într-o geantă de la NOVATECA.

Bine ai venit Eleonora!

 

 

Cartea foametei...sau ce mai faceți scumpi bătrâni.

„Ce se face cu satele noastre, ne tot întrebăm în fel și chip...”

Larisa Turea„Cartea foametei”

E vară în toată legea... Arșița nu prea scoate lumea pe afară: mă refer la bătrâni. De cîteva zile nu prea au pășit pragul bibliotecii. Copiii sunt cei mai activi: fac naveta între iaz și bibliotecă, sau magazin după înghețată și bibliotecă.
Azi de dimineață am avut tocmai trei bătrînei la bibliotecă: unul a înapoiat cărțile și și-a luat în schimb alte 7 cărți în loc: „Pîn-la iarnă cînd voi veni cu sania - nu mă aștepta! Pe așa arșiță nu ies afară măcar să mă strige Țarul Neculai la poartă! Am ieșit că am terminat de„cetit” cărțile , că altfel nu...La anii mei doar cu ele(cărțile) mă mîngîi...” Mi-a zis la despărțire moș Nichita.Moș Nichita a fost și el cândva bibliotecar...generația de bărbați bibliotecari la Izbiște își are rădăcinile mai de demult. Mătușa Alexandra Jenerenco a intrat să răsfoiască ziarele...Cică „ Nu cred de la televizor ceea ce se întîmplă în țărișoara noastră! Grele vremuri ne așteaptă. Să fie oare adevărat, ian să vedem ce scriu gazetele”.
A intrat și un bătrînel necunoscut...Cu ochii vii,sclipitori. Zic: precis citește fără ochelari. Avea un chipiu de căpitan la marină. M-a întrebat de ”Cartea foametei” de Larisa Turea. Iam oferit-o...a răsfoit-o preț de vreo 20 de minute. Apoi m-a întrebat dacă am mai multe exemplare....din păcate e doar un singur exemplar. ”V-o ofer la domicilui” - m-am grăbit să-i propun. La care el îmi spune ”Nu sunt de prin părțile voastre, aici am venit așa la niște cunoscuți, plec curând și nu știu cum o să o înapoiez. Sunt din părțile Orheiului, satul Cucuruzeni.” Am convenit că vine mîne cu cunoscuții săi din Izbiște, și îi eliberez cartea, cu toate că bătrînelul îmi insufla înceredre totală și avea să io eliberez și așa fără persoane terțe.Se vedea că nu e pentru prima dată în bibliotecă și știe prețul cărții. Și apoi putea să o înapoieze la Biblioteca Cucuruzeni, nu e o problemă, o colaborare între biblioteci e binevenită.
Da...sărmanii noștri bătrînei: ei sunt primii care simt că urmează vremuri grele și întotdeauna îmi place să discut cu ei despre viață, țară, oameni... Ei văd cu totul și cu totul altfel lucrurile. „Să ne aplecăm urechea la monologurile lor nemeșteșugite, sărace în cuvinte, lipsite de subtile imagini, comparații sau alte figuri de stil căci... necazurile mici au chef de vorbă, pe când nenorocirile mari sunt mute...” L.Turea „Cartea foametei”
Aștept bătrînelul meu mîne să vină după „Cartea foametei”, căci am uitat să-l întreb multe lucruri: de unde are chipiul de la marină,cum e pe la Cucuruzeni, de ce tocmai ”Cartea foametei”(simte și el ceva) și cum îl cheamă....căci azi m-am sfiit să-l întreb tam-nisam.

Pe curând și fiți și....bătrânei cîteodată - o să vedeți altfel lucrurile!

Atenție la căldură...dacă e fără lectură !!!

Scrisoare pentru EA...

Joi 2 iulei 2015. Azi urmează si fie Conferinţa de orientare START pentru bibliotecile incluse în reţeaua NOVATECA. E dimineaţă....e ora 5 dimineaţa şi eu nu pot dormi. Mă răvăşesc nişte amintiri, nişte gânduri. Încerc să mai dorm un pic, dar nu se primeşte... Mă ridic şi după cum îmi e obiceiul iau un pix şi o foaie şi încep să scriu. Să aştern pe foaie ceea ce mă frămîntă.  Cineva a spus că intuiţia la femei este bine dezvoltată, deaceea nu m-am mirat deloc cînd am văzut că s-a trezit soţia şi nu mă întrebă ce fac sau ce scriu la ora asta , ci mă întreabă direct: „Cui scrii cu noaptea-n cap!?”... Ce să răspund? Tac..Ea pleacă supărată... A intuit că-i scriu o scrisoare pentru EA...

EA....Eu nu ştiu dacă cineva în ultimii trei ani ia repetat  numele EI  mai des decât mine. Să fi fost îndrăgostit ca la 16 ani că nu repeta numele iubitei, cum eu pomenesc de EA... Şi cât de gelos eram la început pe EA...cînd doream cu tot sufletul, cu tot trupul să fiu cu EA, să fiu printre primii aleşi. Mai ales că deja avusem o întîlnire romantică pe malul bătrânului Nistru, la Vadul lui Vodă...atunci cînd nici nu avea măcar un nume. Am fost împreună atunci vreo două zile şi chiar nişte politici de implimentare a internetului în bibliotecile publice am dezvoltat. Un nume chiar, mai duios acolo am încercat să-i dau....Am scris despre Ea pe blog, pe facebook, la ziarul raional.

Şi cât de mare mi-a fost dezamăgirea când nu m-a ales pe mine....nu m-a ales printre primii.Urma să aştept o etapă pilot. Câte comentarii am scis pe facebook, cîte of-uri au fost...

Dar nu m-am pierdut cu firea, nu am stat cuminţel ca să-mi vină rîndul, nu am aşteptat să mă observe. Cu toate că nu eram cu EA m-am tot băgat în seamă. Şi chiar m-a observat: împreună am participat la Liderism pentru bibliotecari...dă, mă rog... urma să fiu demn de EA, mă pregătea pentru ca să fiu cu EA. Apoi chiar şi la în Lituania,la Riga împreună am fost. Riga...frumoase amintiri.

Apoi şi un proiect am scris şi chiar l-am câştigat: cu un minunat aparat de fotografiat m-am ales, ca să fotografiez la evenimentele organizate de EA, să o promovez activ. La un târg al bibliotecilor de la Mold Expo m-a invitat să particip. Şi acolo chiar m-a obsevat... M-a făcut să fiu fericit: printre cei 10 bibliotecari cei mai activi din ţară m-a desemnat. Apoi chiar şi un premiu mi-a dat: pentru cel mai inovativ serviciu din bibliotecă.În decembrie 2013 s-a întîmplat...

După aceea chiar şi la Conferinţa START a etapei naţionale cu o expoziţie m-a invitat. Şi acum –îmi amintesc: era de ziua mea...la Leo Grand. O zi am fost alături...

Urmează să o invit şi eu în ospeţie...cum fără asta. Să vadă şi EA unde eu mă gândesc la EA şi o aştept.  Eu o aştept în bibliotecă. Şi chiar am pregătit-o pentru acest eveniment: încăpere separată,mobilier, electricitate, securitate.... E totul gata.

Şi iată-mă azi, 2 iulei 2015, ziua cînd o să mă întîlnesc din nou cu EA... Ziua cînd ştiu că îmi va spune că m-a ales...m-a les să fiu cu EA -  cu REŢEAUA NOVATECA.

NOVATECA... Eu nu ştiu dacă cineva în ultimii trei ani ia repetat  numele mai des decât mine. Să fi fost îndrăgostit ca la 16 ani că nu repeta numele iubitei, cum eu am pomenit de NOVATECA... Şi cât de gelos eram la început pe NOVATECA...cînd doream cu tot sufletul, cu tot trupul să fiu cu NOVATECA, să fiu printre primii aleşi. Dar astăzi m-a ales...

Sunt cu EA, sunt cu NOVATECA.