Soartă de frați...

Moș Anton Gașcu….

Cu adevărat unul din cei mai în vârstă locuitori ai localității noastre. Născut în 1928 la 22 decembrie, dar scris în adeverința de naștere la 11 ianuarie.

Pe cât de simplu om a fost și este acum în prezent…pe cât de bătrân este pe atât are ce ne povesti nouă, generațiilor facebookului. L-am rugat să ne povestească câte ceva despre cele trăite.

Născut în familia lui Conon(1892) și Maria(1892), familie cu mulți copii, ca pe timpuri: Afanasie n.1912; Gheorghe n.1918, David n.1920, Anton n.1928, Vera n.1930.(Eduard Gherciu„Izbiște satul izvoarelor” pag 202)

Soarta fraților Gașcu e și ea foarte diferită.

Afanasie(Fănel) și Gheorghe au fost luați de mici de către unchiul lor, Mihail(fratele lui Conon tatăl), -„Unchiul Mișu – ne povestește cu mândrie moș Anton, a fost colonel de divizie în Armata Română”. Acolo cei doi frați au învățat. Gheorghe a fost conducător artistic al unui cor de femei(26 la număr!), știa 8 limbi și a cutreerat toată Europa cu concertele lor. În timpul războiului II mondial, a fost rănit și acoperit în totalitate cu țărână de explozia unui obuz nemțesc. L-au găsit și salvat ca prin minune camarazii de arme. A trăit în București, până în anii 1970, apoi a emigrat în SUA, acolo a și decedat la sf. anilor 2000.

Fănel a trăit în Ploești, având grad de ofițer în Armata Română, decedat și el prin anii 1970. A avut un fiu,Mihai, cardiochirurg bun, decedat timpuriu fără a-și valorifica talentul.

David, bădica Daviță, cum îi spunea moș Anton, a avut o soartă mai cruntă. Împreună cu soția sa Haretina n.1916, au fost deportați în Celeabinsk în anii 1940, acolo și i s-a pierdut urma.

Gașcu Anton…împreună cu soția Nadejda au avut 13 copii, dintre care „au scăpat” doar 6: Nicolae n.1954; Eugenia n.1958; Grigorie n.1960, Haralampie n.1963(insturcor auto Criuleni); Elena n.1966; Valentina n.1972. Restul 7 copii au murit din cauza vremurilor grele,foametei…

Mama îl iubea mult și îi spunea„ Antonaș a mamei, tu ești mintios și ascultător, ești băiatu mamei” și nu ia dat voie unchiului Mișu să-l ia și pe el în România.Așa că a rămas lăngă părinți ducând boii la arat împreună cu tatăl, de la 7 ani.

Își amintește de timpul războiului II mondial: nemții își aveau „ștabul„ în ograda lor, familia fiind ridicată și dusă în părțile Hânceștiului. Apoi a urmat foametea: „Mâncam colăceii babei ,un fel de buruiană ce se întinde pe pământ, taare ne mai durea burta”

Armată nu a făcut, având probleme de mic cu vederea: „Din diochi…m-au diocheat când eram mic și nu văd cu un ochi și nu aud bine cu o ureche” spune moș Anton. A lucrat toată viața în colhoz,din 1950 a fost și tractorist și combainer. În perioada 1960-1961 a lucrat ca toți moldovenii „pentru lemn” în Arhanghel, Rusia. Acolo a răcit tare și a pierdut toți dinții.

În 1966 deoarece era „peredovic„ a fost la odihnă în Republica Populară Socialistă Bulgară, tocmai 20 de zile împreună cu soția! La întoarcere a trecut pe la frații Gheorghe și Fănel din România, unica și ultima vizită făcută la cei doi frați…Fănel decedând, iar Gheorghe emigrînd în SUA. Cu Gheorghe s-a mai văzut în 1994,1995,1996 cînd „americanu” a vizitat localitatea natală trei ani la rînd…a patra oară nu a mai reușit…a decadat…a simțit probabil că nu mai are timp, de aceea a fost trei ani la rând acasă de peste ocean.

Secretul longevității lui moș Anton? Nu a fumat niciodată, din alcool a băut doar vin de casă câte puțin, a mers la biserică aproape în fiecare Dumniică de când s-a redeschis biserica și … nu se leagă de cele pământești: „Dumnezeu dă, el și ia! Facă-se voia Domnului”

”Daaaa…grele vremuri o mai fost, zice moș Anton la final, da tot mai ghini era atunci”…

Iam urat sănătate și a promis că data viitoare va veni la bibliotecă cu „un clit” de fotografii vechi familiare. Aștept cu nerăbdare.