Primul sărut...

Veşnicia vine împreună cu sărutul.

În anii mei adolescenţi mai aveam obicei ca noi, tinerii frumoşi de atunci, să avem câte un carneţel unde ne însemnam impresiile vieţii noastre tinere şi zbuciumate... vieţii noaste frumoase, sentimentele, prima dragoste, prima întâlnire, primele dezamăgiri şi desigur.... primul sărut. Deoarece azi este sărbătoarea tinereţii, sărbătoarea săruturilor – Dragobetele – am căutat şi eu acel carnet cu acele impresii de....acum aproape două decenii.  Două decenii ? Nici nu-mi vine să cred...parcă mai ieri s-a întâmplat... Mai simt încă pe buze căldura primului sărut, acel sărut care a hotărât totul, acel sărut pe care îl am to timpul lângă mine şi totuşi nu e ca primul.... Citiţi, cugetaţi despre valoarea sărutului adevărat... Citiţi, până la voi încă nimeni nu lea citit, două decenii a stat ascuns acest prim sărut...

16 august 19...

Primul sărut....

     S-a terminat şi copilăria noastră...Oferindu-mi acest sărut, nici nu te-ai gândit că aici ia sfârşit naivitatea noastră, copilăria, adolescenţa sau pur şi simplu este un moment de cotitură în viaţa noastră...în viaţa ta, în viaţa mea. Întotdeauna am fost foarte atent la  la orice cuvânt, la orice gest, mai ales când a fost vorba de tine. În general mă strădui să fiu cât mai serios, iar cu tine precis nu eram eu, nu eram în apele mele. Cînd veneam la tine zburam...cînd ajungeam deja mă tupilam.

Şi totuşi mia fost frică mult de acest sărut...M-am ferit cât am putut de el...dar nu am rezistat. L-am ţinut în mânecă ca pe un as de rezervă, l-am ascuns cât am putut... Dar cât poţi răbda când eşti tânăr şi îndrăgostit?

Desigur nu regret deloc că te-am sărutat în seara asta, dar... Dragostea e aşa un lucru care tot timpul cere ceva nou şi nou: de la început te mulţumeşti cu o privire, apoi cu un cuvânt, apoi cu o străngere de mână, apoi cu o îmbrăţişare şi la urmă este sărutul....Mai departe nu mai este nimic ce poate face parte dintr-o dragoste curată şi frumoasă...Cel puţin eu aşa cred.

M-am întrebat de multe ori, oare ce se va întîmpla când sărutul acesta va fi ceva normal pentru noi? E posibil să ne apropie mai mult? Va hotărî el ceva?

Desigur nici nu prea ştiu a săruta o fată....poate că te sărutam mai demult...dar îmi era frică să nu fac ceva în plus să rămân jenat. Dar nu s-a întîmplat asta. Totul vine de la sine atunci când iubeşti cu adevărat...Totul a venit de la sine cu toate că eşti prima fată pe care am sărutat-o...

Orice nu aş zice a fost minunat...Nici nu bănuiam că ai buzele atât de moi şi dulci...Eşti o dulceaţă ! Ochii ştiam că sunt cei mai frumoşi din lume( de ei mai înâi m-am îndrăgostit), iar părul e cel mai gâdilitor...dar că ai asemenea buze de miere  - nici nu bănuiam!

M-am dus acasă beat de fericire şi zâmbeam când îmi aminteam de acel sărut nevinovat. Primul sărut !

................ - te iubesc !!!

Veşnicia temei...dragoste.

Să zică cineva că nu a scris nimic despre dragoste, înseamnă că nu a iubit cu adevărat...

Să zică cineva că nu a iubit niciodată, înseamnă că nu a trăit cu adevărat...

Şi nu ştiu de căte ori este în stare omul să iubească în viaţă, dar o ultimă dragoste are precis. De ce o ultimă? Păi...cît poate să te mai doară?

Am scris şi eu câteva rânduri...câteva rînduri dedicate Ei... cunoscutei şi necunoscutei, apropiatei şi îndepărtatei, reală şi aevea. Dedicate Ei – ultimei dragoste, care niciodată nu ştii de unde vine şi când pleacă...căci...

Tu, deci, veşnică vei fi.

Des mă întreb, ca El, sub tei

De nu aflam de existenţa Ei,

Cum mai puteam un verb să mai rostesc

Un verb ce sună...te iubesc.

Şi mai tot timpul mă-ndoiesc

De poate nu am cunoscut pe Ea,

Mereu un substantiv repet cu un fior

Şi dulce,dulce el se cheamă...dor.

Şi când trăsnit eu mă opresc,

Cum de-am trecut pe lângă Ea?

Un adjectiv se rupe din poveşti:

Frumoasă tu,... frumoasă eşti.

Păcat să zic că nu-i frumos

Hrănindu-mi visul luminos,

Tot un pronume fură gândul:

La ea, la ea...mă duce dânsul.

Şi chiar de uit să mă trezesc

Şi mintea-n vis o prăbuşesc,

Totuna stă pe buze un compliment:

Ce nume Sfânt, tu Înger porţi.

Şi nimănui nimic nu dovedesc

Atunci când visul răscolesc:

Că nu ai fost, că nu mai eşti...

Că nu vei fi...

Şi tot repet ca un nebun:

Că ce e veşnic nu e dat ca să iubim,

Exemplu-mi sunt atâtea stele

Ce strălucesc departe ele.

Căci ce e veşnic, e mereu departe

Şi  tu, deci, veşnică vei fi!

"Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. Ea este, într-un fel, dorinţa de a mă juca" Grigore Vieru

Poetul cu suflet de copil...
Acesta a fost genericul serbării a 80 de ani de la naştere a marelui poet naţional Grigore Vieru, organizată în colaborare cu Grădiniţa "Andrieş" s. Izbişte. Copiiicu toate că sunt mici au demonstrat că nu le este străină biografia poetului. La rîndul meu, am povestit preşcolarilor despre copilăria poetului, petrecută în satul natal - Pererîta, chiar cu cuvintele lui Grigore Vieru:

"Am avut o copilărie grea. intram în apele Prutului nu ca să mă scald, ci ca să culeg scoici - singura cărniţă a mea în anii foametei de după război. în copacii pădurii urcam nu pentru a mă legăna în vârful lor, ci ca să rup crengi pentru foc. aveam şi o săniuţă, dar ea mai mult lucra decât zbura la săniuş: căra lemne. Tare chinuită era şi mama: ziua lucra din greu la câmp, iar noaptea, până în zori, şedea la maşina de cusut. Se bucura însă că are ajutor. Eram singurul ei ajutor la treburi mai bărbăteşti. Ea mă iubea mult pentru hărnicia mea. Cred că aveam vreo 10 anişori când mi-a cusut primul costumaş de lână. Bucuria mea nu avea margini - eram în rând cu toţi copiii satului.

Dragostea pe care o port poeziei pentru copii este răzbunarea mea pe timpurile care mi-au furat copilăria. ea este, într-un fel, de a mă juca"

Poeziile sale au fost azi mai vii ca niciodată. Au prins viaţă toate gâzele, toate vietăţile despre care poetul lea scris în versuri copiilor. Şi desigur nu au lipsit nici poeziile despre mamă, despre  tată, frate, soră, carte... am organizat chiar şi un mic joc: Ghiceşte imaginea pentru poezia dată.

După ce am tot recitat poezii a venit rândul şi dansurilor...Am dansat celebrele melodii ale lui Eugen Doga pe versurile lui Grigore Vieru din filmul „Maria-Mirabela”

Azi am fost aşa cum ia plăcut să fie şi poetului Grigore Vieru... matur cu suflet de copi