Să zică cineva că
nu a scris nimic despre dragoste, înseamnă că nu a iubit cu adevărat...
Să zică cineva că
nu a iubit niciodată, înseamnă că nu a trăit cu adevărat...
Şi nu ştiu de
căte ori este în stare omul să iubească în viaţă, dar o ultimă dragoste are
precis. De ce o ultimă? Păi...cît poate să te mai doară?
Am scris şi eu
câteva rânduri...câteva rînduri dedicate Ei... cunoscutei şi necunoscutei,
apropiatei şi îndepărtatei, reală şi aevea. Dedicate Ei – ultimei dragoste,
care niciodată nu ştii de unde vine şi când pleacă...căci...
Tu, deci, veşnică vei fi.
Des mă întreb, ca
El, sub tei
De nu aflam de
existenţa Ei,
Cum mai puteam un
verb să mai rostesc
Un verb ce
sună...te iubesc.
Şi mai tot timpul
mă-ndoiesc
De poate nu am
cunoscut pe Ea,
Mereu un
substantiv repet cu un fior
Şi dulce,dulce el
se cheamă...dor.
Şi când trăsnit
eu mă opresc,
Cum de-am trecut
pe lângă Ea?
Un adjectiv se
rupe din poveşti:
Frumoasă tu,...
frumoasă eşti.
Păcat să zic că
nu-i frumos
Hrănindu-mi visul
luminos,
Tot un pronume
fură gândul:
La ea, la ea...mă
duce dânsul.
Şi chiar de uit
să mă trezesc
Şi mintea-n vis o
prăbuşesc,
Totuna stă pe
buze un compliment:
Ce nume Sfânt, tu
Înger porţi.
Şi nimănui nimic
nu dovedesc
Atunci când visul
răscolesc:
Că nu ai fost, că
nu mai eşti...
Că nu vei fi...
Şi tot repet ca
un nebun:
Că ce e veşnic nu
e dat ca să iubim,
Exemplu-mi sunt
atâtea stele
Ce strălucesc
departe ele.
Căci ce e veşnic,
e mereu departe
Şi tu, deci, veşnică vei fi!
Комментариев нет:
Отправить комментарий