пятница, 27 ноября 2015 г.

Bibliotecarii mai au multe de învățat, dar și mai multe pot învăța pe alții!


Conferința IT Specialiștilor din Rețeaua Novateca


Biblioteca Naționala str. 31 August 78-A, Chișinău


Centrul de Statistică,Cercetare și Dezvoltare

 26-27 noiembrie 2015



Mă strădui ca de la fiecare seminar, instruire să iau câte ceva nou tot timpul. Îmi schițez de fiecare dată un plan de activitate, evidențiez o serie de probleme care trebuie să le rezolv. Ce am luat eu de la această conferință? Multe… Timpul va arăta.Probabil vor mai urma astfel de conferințe sub egida Novatecii și ele vor avea menirea să evidențieze problemele ce apar la bibliotecari.Problemele în insușirea tehnicii informaționale, problemele predominante în predarea-învățarea calculatorului, comunicarea specialist IT – bibliotecar, programe și procedee de desrevire a tehnicii.

Am participat în calitate de director de bibliotecă publică rurală, care presupune un amalgam de calități și funcții: începând de la director și totodată bibliotecar, până la administrator și specialist IT și desigur strateg, avocat și promovator al instituției. Nu mă opresc asupra unor calități tradiționale necesare  unui bibliotecar, dar o să încerc să mă expun asupra aptitudinilor de specialist IT și administrator a unei rețele de calculatoare. Anume specialist și administrator IT, fiindcă un bibliotecar nu se poate opri doar la cunoștințe la nivel de utilizator al calculatorului( fie el și nivel avansat). De ce? Fiindcă practica arată că după un an, doi, de iplimenatare a Novatecii într-o localitate anume, mulți vizitatori ai bibliotecii, au deja cunoștințele și aptitudinile de utilizator al calculatorului(Ofice,internet explorer,skype,antivirus,poștă electronică, rețele de socializare etc.).Și toate acestea datorită instruirilor și ajutorul bibliotecarului.  Deci, în continuare, noi bibliotecarii, trebuie să creștem, ca să fim la un nivel mai avansat decât vizitatorii noștri: până la treapta de specialist IT. Asta ca să nu fim depășiți de utilizatorii bibliotecii…nu e bine ca profesorul să fie la un nivel cu elevii sau să fie depășit în cunoștințe. În afară de aceasta durata de viață a unui calculator depinde de deservirea de zi cu zi a acestuia. Sunt o serie de pași, procedee și programe care cresc  eficacitatea oricărei stații de lucru. În plus la aceasta zilnic apar o serie de probleme în sălile cu calculatoare care prin intermediul diferitor programe pot fi rezolvate ușor de către personalul bibliotecii fără a face cheltuieli adăugătoare sau deplasări.

Reeșind din aceste considerente propun:

1.Elaborarea unui ghid practic de deservire a tehnicii informaționale, care să includă cele mai optime operațiuni, căi , programe de deservire a calculatorului; inclusiv succesivitatea pașilor și a măsurilor necesare  odată cu începerea exploatării tehnicii și pentru fiecare zi sau etapă a vieții unui calculator.Acest ghid să fie elaborat cu aportul fiecărui specialist IT, reeșind din specificul profesiei noastre,  având recomandările Novatecii.

2.Crearea unui grup pe o rețea de socializare(facebook), membrii căreia să fie atât specialiștii IT Novateca cât și biblotecari interesați în sporirea cunoștințelor și aptitudinilor de lucu cu calculatorul. Acesta este cel mai simplu mod de colaborare și comunicare între bibliotecari și specialiști IT, de unde vor avea de câștiga toți: bibliotecarii instruire, iar specialiștii IT schimb de experiență. În acest grup membrii bibliotecari vor putea oricând posta întrebarea stringentă sau problema apărută în explotarea tehnicii,softului. Specialiștii IT vor putea interveni la rândul lor cu sfaturi, programe, lincuri, istrucțiuni la fiecare caz aparte. Fiecare plasând comentariile sale, vom putea alege calea cea mai sigură, programa cea mai optimă de rezolvare a problemei. În plus la aceasta specialiștii IT vor putea posta inovațiile, experiențele și sfaturile lor pentru bibliotecari, fie ele reprezentate prin tutoriale video, instrucțiuni standart sau programe noi eficiente și verificate pentru diferite operațiuni dintr-un sistem operațional. Novateca ar fi ca un observator al acestei comunicări publice deschise, schițând problemele și subiectele ce apar mai stringent pentru a pregăti agenda viitoarei conferințe,întruniri a specialiștilor IT.

Acest mod de comunicare și colaborare este cel mai simplu și cel mai eficient: nu necesită din partea participanților programare, timp liber sau organizare din partea cuiva( ca în cazul unor conferințe skype): fiecare accesând contul său de pe rețea va putea urmări, răspunde, comenta în grup atunci când va avea timp sau răspuns la întrebare.

Astfel comunicarea dintre participanții conferinței va fi continuă și productivă, rezultatul final fiind asistența tehnică non-stop pentru bibliotecari. Iar la următoarea conferință pauzele vor fi pline de discuții, împărtășiri și remarci referitoare la colaborarea și rezultatele  din perioada dintre conferințe.

În rest totul a fost la nivel: organizarea, modertorii,specialiștii IT cei mai buni din cei mai buni, subiectele captivante. A fost binevenită vizita la clubul de robotică din cadrul Colegiului Politehnic(o nouă oportunitate de oferi un nou serviciu în bibliotecă). A fost binevenită ideia d-lui Denis Ganea ca fiecare să se elaboreze un miniproiect de instruire mai avansată pentru bibliotecarii din raioanele lor(agendă, subiecte, participanți, buget etc)

P.S. În timpul discuțiilor din cadrul conferinței cineva din specialiștii IT a vorbit despre limbajul tehnic și cunoștințele pe care le posedă un bibliotecar în domeniul tehnologiilor informaționale, sugerând că îi vine greu să „se coboare până la nivelul bibliotecarului”( a avut în vedere nivelul cunoașterii calculatorului, dar m-a atins) Nu trebuie să se coboare nimeni la nivelul nimănui. Trebuie doar să ne ridicăm reciproc unii pe ceilalți până la nivelul cuvenit.

Bibliotecarul mai are multe de învățat....dar și mai multe poate învăța pe alții!
















 

2 комментария:

  1. Ai dreptate, Alexandru... trebuie sa ne ridicam unul la nivelul altuia sau sa ne ridicam unul pe altul sa nu incurajam uitatul de sus la bibliotecar. Mai au si IT-stii multe de invatat...

    ОтветитьУдалить
  2. Respect pentru articol. Este o propunere ca Lista cu numele skype si localitatea It Specialistilor si voluntarilor sa fie publcata pe siteul Novatecii.

    ОтветитьУдалить